Sculptorul Florin Codre n-are bani pentru proces. A cerut ajutor public judiciar!
15.09.2015 ⋅ 0 comentarii
Procesul deschis de Ministerul Culturii sculptorului Florin Codre - care a încasat 10 milioane de lei pentru Monumentul Marii Uniri, dar nu a mai livrat lucrarea pentru a fi amplasată în Arad – ar putea dura câțiva ani, dacă șirul amânărilor nu se oprește.
După mai multe termene date de instanță începând cu luna ianuarie, nici la ultima înfățișare de la Tribunalul București nu s-a putut judeca cauza, pentru că sculptorul a cerut ajutor public judiciar.
Conform legii, ”ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistență acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecatorești sau a altor titluri executorii”.
Poate beneficia de acest ajutor ”orice persoană care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau cele pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale”.
Cu alte cuvinte, celebrul artist român, care a realizat, printre altele, statuia ecvestră a lui Carol I din București, nu-și permite cheltuielile impuse de acest proces.
Instanța a fixat un nou termen pentru judecarea dosarului, respectiv 8 octombrie 2015.
Între timp, sculptorul este așteptat în Arad, așa cum a transmis recent autorităților, pentru discuții privind soarta monumentului pe care încă nu l-a văzut nimeni și ale cărui piese sunt depozitate în trei ocuri din țară.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅