Local

Sever Săsărman expune din nou la Muzeul de Artă

16.09.2015 ⋅ 0 comentarii

Marţi seara, în prezenţa unui public avizat, pictorul elveţian (arădean de origine) Sever Săsărman a vernisat o nouă expoziţie de pictură, în stilu-i inconfundabil, dar plasată de astă dată sub titlul atotcuprinzător „Îmbrăţişarea Universului”.

„Sunt bucuros că după 1989 Sever Săsărman s-a întors des în ţară şi a reuşit să expună aici şi a venit mereu cu alte expoziţii însoţite de generoase albume, într-un ritm debordant”, s-a arătat încântat scriitorul Gheorghe Schwartz, care l-a cunoscut pe artist şi în cealaltă „iepocă”. (pentru cei născuţi după 1989, originala pronunţie a cuvântului EPOCĂ îi aparţine lui Nicolae Ceauşescu, fostul preşedinte al fostei Republici Socialiste România).

„Mi-a făcut o mare bucurie faptul de a parcurge odată şi încă odată şirul lucrărilor dar şi întâlnirea mea cu un oraş atât de frumos ca Aradul, pentru că trebuie să vă mărturisesc că marea mea pasiune este arhitectura”, a punctat în deschiderea expoziţiei criticul de artă Felicia Grigorescu.

Expoziţia poaze fi vizitată până în data de 27 septembrie, în zilele lucrătoare, desigur.

Sursa: ARQ

Autor: Vasile Zărăndan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro