Local

Centrul de Excelență Arad organizează cursuri acreditate

17.09.2015 ⋅ 0 comentarii

Asociația Centrul de Excelență Arad organizează Cursurile EVALUATOR PROIECTE și EXPERT ACCESARE FONDURI EUROPENE, ACREDITATE DE A.N.C. (Autoritatea Națională pentru Calificări), diploma obținută fiind recunoscută atât la nivel național cât și în Uniunea Europeană.
Aceste cursuri fac parte din proiectul LEADERS al Centrului de Excelență Arad, finanțat de către Centrul Municipal de Cultură Arad

În cadrul proiectului vor fi utilizate cu precădere metode și instrumente de educație non-formală/experimentală, urmărindu-se pas cu pas diminuarea următoarei probleme identificate în rândul tinerilor din grupul țintă vizat: „Slaba conștientizare în rândul comunității, în principal în rândul tinerilor din Arad cu privire formarea profesională dar și importanța participării la cursuri de pregătire/dezvoltare personală ca formă de învățare continuă.”

Astfel proiectul are ca și obiectiv general creșterea capacităților și șanselor de integrare profesională și socială a tinerilor prin oferirea de oportunități de formare profesionistă autorizată în domeniul tineretului și voluntariatului.

Se vor organiza patru cursuri acreditate (Manager proiect, formator, ambele in luna septembrie 2015 și expert accesare fonduri europene, evaluator proiecte, cursuri organizate în luna octombrie 2015).

DESCRIERE CURS

Evaluator (COR 241263) - Perioada cursului: 06-07 octombrie 2015, 10 locuri disponibile

Expert Accesare Fonduri Europene (cod COR 242213) - Perioada cursului 08-09 octombrie 2015, 15 locuri disponibile

Program curs: începând de la ora 9.30 până la 17.00

Sala de curs: Arad, Revoluției 87 ap 6. Județul Arad

(cu prioritate 50%, tineri cu vârsta până in 35 de ani)

Condiții minime de înscriere: studii superioare finalizate

Înscrierea se va face până la data de 25 septembrie 2015

Publicarea listei finale se va face în data de 27 septembrie 2015

Coordonarea cursului va fi făcută de către un formator acreditat, cu experiență.

Documente solicitate la înscriere: (copie carte de identitate, copie certificat de naștere, copie diplomă de licență, copie certificat de căsătorie – dacă este cazul)

Costuri: Cursul este gratuit, proiect finanțat de către Consiliul Local al Municipiului Arad prin Asociația Centrul de Excelență Arad

Prezența este obligatorie la curs pe toată perioada

ÎNSCRIEREA LA CURS ÎN 2 PAȘI:

1. Accesați link-ul: http://www.centruldeexcelenta.ro/proiecte/leaders/ și alegeți secțiunea APLICĂ.

2. Completați cu datele dumneavoastră secțiunile din formularul de înscriere, încărcând în format pdf următoarele documentele (copie carte de identitate, copie certificat de naștere, copie diplomă de licență, copie certificat de căsătorie – dacă este cazul)

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro