Local

Clopotul sfințit de la Moneasa, suport pentru reclamă. Cum explică starețul

17.09.2015 ⋅ 0 comentarii

Schitul Moneasa a devenit una dintre atracțiile stațiunii, însă credincioșii rămân cu un gust amar când văd că nici în locurile sfinte nu scapă de reclame.

Chiar pe clopotul sfințit amplasat în fața bisericii din lemn apare scris foarte mare numele firmei care l-a produs.

ARQ l-a contactat pe starețul mănăsirii, părintele David Ionescu, care este de aceeași părere, că reclama nu ar trebui să apară acolo, dar spune că așa a găsit clopotul când a venit la Moneasa.

”Din câte știu, clopotul a fost donația unei persoane din Arad. Nu știu însă de ce apare numele firmei producătoare. Mai sunt și cazuri în țară unde apar numele donatorilor, chiar politicieni, precum Adrian Năstase sau Ion Iliescu. E vorba de mândrie aici... Din păcate, așa se întâmplă la donații”, a spus starețul.

Schitul Moneasa este nou-ridicat. Lucrările au început în 2010, iar bisericuța, construită din lemn de brad, a fost finalizată în 2011. Între timp a fost ridicată și clădirea care va adăposti personalul, însă doar jumătate din lucrările de finisare au fost finalizate.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro