Local

ACCIDENT ÎN LANȚ în Vladimirescu: Un TIR s-a răsturnat, iar trei persoane au fost rănite

13.10.2015 ⋅ 0 comentarii

Un șofer neatent care conducea un microbuz a provocat un accident în lanț, în această dimineață, pe DN7, la ieșirea din Vladimirescu spre Deva, trei persoane fiind rănite.

Bărbatul conducea un microbuz de persoane, iar la un moment dat a vrut să tragă pe dreapta pentru a-i lăsa pe pasageri să coboare să se mai dezmorțească. Nu a semnalizat, însă, manevra, iar șoferul unui microbuz de marfă care conducea chiar în spate nu a reușit să evite o coliziunea, acroșând primul microbuz. 

Vehiculul cu marfă a ajuns pe contrasens, unde circula un TIR, al cărui șofer a tras brusc de volan pentru a evita impactul. L-a evitat, însă automarfarul a intrat în balans și s-a răsturnat pe marginea șoselei. TIR-ul transporta aditivi alimentari, iar o parte din marfă a ajuns pe șosea.

Șoferii din TIR au fost grav răniți, fiind duși la spital cu politraumatisme interne și externe. Medicii afirmă că sunt stabilizați.

Și șoferul microbuzului de marfă a fost rănit, dar nu a avut nevoie de internare, primind îngrijiri de la medicii unei ambulanțe.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro