FalcÄ: Votul prin corespondenÈÄ, o veste bunÄ pentru democraÈia româneascÄ
20.11.2015 ⋅ 0 comentarii
Gheorghe Falcă, co-președinte al PNL Arad, este de părere că decizia Curții Constituționale a României cu privire la votul prin corespondență reprezintă o veste bună pentru democrația românească și pentru românii de pretutindeni.
„O veste bună pentru democraţia românească şi pentru românii de pretutindeni este recenta decizie a Curţii Constituţionale privind votul prin corespondenţă. Astfel, judecătorii Curţii au decis că obiecţiile nu sunt admisibile, iar legea a fost declarată constituţională. Consider că s-a făcut un pas important în consolidarea mecanismelor democratice. Votul este un astfel de mecanism esenţial, iar împiedicarea lui de facto, la ultimele alegeri prezidenţiale, prin organizarea unui număr de secţii de votare disproporţionat de mic faţă de numărul de români din diaspora, este un fapt periculos pentru democraţie. Iată că acum, prin această nouă lege, votul devine un drept efectiv, nu unul teoretic pentru românii aflaţi în străinătate. Cei care au contestat legea la Curtea Constituţională, în special parlamentarii PSD, au susţinut chiar că o astfel de lege ar constitui un privilegiu acordat diasporei. Cred că numai politicienii cu o mentalitate mai degrabă totalitară pot să considere exercitarea votului un privilegiu. De fapt, aceştia sunt şi politicienii pe care românii plecaţi prin lume i-ar prefera uitaţi. Dar, aceşti români nu uită niciodată România. O vor schimbată şi, prin vot, dar nu numai, participă la schimbarea ei. La fel cum şi ei, oameni harnici şi independenţi, şi-au luat destinul în propriile mâini, tot aşa speră să vadă cândva o Românie cu un alt destin. Speranţa lor e realistă. Trăiesc de mulţi ani în străinătate, au văzut de ce merg lucrurile bine acolo unde sunt ei acum. Pot face comparaţii, identifică mai uşor şi erorile de acasă, dar şi potenţialul uriaş, încă irosit. Cu toţii vor ca ţara lor să fie mai prosperă şi mai puternică, aşa cum sunt şi ei. E o resursă pe care România nu-şi poate permite s-o neglijeze, pentru că România trebuie să fie o comunitate de cetăţeni, nu o conjuraţie a politicienilor”, a declarat co-președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅