Noua aerogară va fi gata peste trei luni. Costă două milioane de euro și crește de zece ori capacitatea de tranzit
05.01.2016 ⋅ 0 comentarii
Lucrările de modernizare a aeroportului vor fi finalizate la 31 martie, stadiul actual al execuției proiectului fiind de 60 la sută, conform constructorului.
Reprezentanții Consiliului Județean au vizitat, marți, noua aerogară care va fi dată în folosință în urma unor investiții de aproape două milioane de euro.
Lucrările au început anul trecut și prevăd realizarea unui terminal separat pentru plecări. Aerogara actuală a fost construită în 1936 şi are o suprafaţă de numai 1300 de metri pătraţi, motiv pentru care autorităţile spun că nu au reuşit să convingă operatori să aibă curse regulate de la Arad, din cauza capacităţii reduse a terminalului de pasageri.
Singura companie care avea zboruri de linie, WizzAir, a renunțat la curse în primăvara anului trecut. Astfel, în momentul de față, pe pista locală mai aterizeză doar aeronave mici, respectiv curse charter, sau avioane ale unei școli de aviație.
În urma lucrărilor de modernizare, terminalul va avea peste 4.200 de metri pătraţi şi va permite operarea unui trafic de 200.000 de pasageri pe an. Capacitatea de tranzit va crește de zece ori, de la 50 de pasageri pe oră, la 500.
Pentru extinderea capacităţii s-a ales soluţia transformării unei părţi din Terminalul Cargo în terminal de plecări pasageri, în timp ce actuala aerogară pentru pasageri va fi păstrată doar pentru fluxul de sosiri. Terminalul Cargo va mai dispune de 700 metri pătraţi, însă reprezentanţii aeroportului spun că există teren pentru creşterea capacităţilor de depozitare a mărfurilor în caz de nevoie.
Discuții cu operatori
Președintele interimar al Consiliului Județean, Adrian Țolea, a declarat că există discuții avansate cu operatori, însă cel mai probabil curse regulate vor exista doar după finalizarea modernizării aeroportului.
Există un operator italian care a scos deja la vânzare bilete pe ruta Arad – Pescara și anunțase inițial că în luna Decembrie va lansa zborurile. Acest lucru nu s-a întâmplat, compania anunțând că a amânat operarea de la Arad pentru primăvară.
Directorul aeroportului, Dan Bălăcel, a precizat că există un agrement semnat cu acest operator, care poate lansa zborurile în orice moment.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅