Luna Plină de Teatru sub lupa analizei
12.02.2016 ⋅ 0 comentarii
Spectatorii arădeni au avut ocazia să vizioneze 20 de spectacole aflate în repertoriul curent sau reluate după o perioadă mai lungă de absență, dar îndrăgite de public la data premierei acestora.
Luna Plină de Teatru s-a remarcat de-a lungul celor patru ediții anuale prin faptul că oferă o multitudine de spectacole, iar biletul de acces costă doar 5,05 lei, indiferent de categoria de vârstă, accesul la spectacole făcându-se exclusiv pe baza biletului. Practic, avantajul proiectului este conferit de caracterul său bilateral. Pe de-o parte, iubitorii de teatru au ocazia să vină la teatru achitând o sumă simbolică, ei putând să (re)vadă într-un timp scurt întregul repertoriu local. De cealaltă parte, proiectul coincide cu o promovare nemaipomenită pentru instituția de cultură, dar și cu un adevărat exercițiu de expunere scenică intensă pentru actori.
Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad mărturisea recent despre Luna Plină că reprezintă un adevărat „Festival al spectacolelor de teatru arădene”, având în vedere că într-o perioadă relativ scurtă de timp sunt concentrate zeci de spectacole, astfel că atât actorii, cât și spectatorii realizează un maraton al prezenței lor în incinta teatrului.
În perioada 9 ianuarie – 9 februarie, arădenii care au umplut până la refuz sala mare și sala studio a teatrului, au avut ocazia să se delecteze cu montări recent intrate în repertoriu („Mult zgomot pentru nimic”, „Gaițele”, „Săptămâna luminată”, „Artă” etc.), au asistat la inedite reluări („Cerere în căsătorie”, ,Al tău vechi, Caragiale!”, ,,Apropo, ați chemat pompierii?” etc.) , precum și la producții nejucate o perioadă de timp („Parcul”, „Reunificarea celor două Corei”, ,,Domnișoara Nastasia” etc.).
De altfel, joi, 4 februarie 2016, Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad a susținut, în sala mare a Teatrului „Regina Maria” Oradea, spectacolul ,,Gaițele” de Alexandru Kirițescu, în regia lui Laurian Oniga. Cu această ocazie, spectacolul depășește pentru prima dată granițele județului. „Gaițele” s-a jucat cu casa închisă, aproape 600 despectatori fiind prezenți în sala teatrului orădean. La finalul spectacolului, publicul a aplaudat minute în șir performanța actorilor arădeni, motiv de mândrie pentru echipa noastră aflată în deplasare.
Așadar, se poate spune că și în acest an Luna Plină de Teatru a adus cu sine un succes ce deja se repetă cu fidelitate la fiecare început de an pe teritoriul Aradului, majoritatea spectacolelor jucându-se și de această dată cu casa închisă. Un aspect pozitiv ce se remarcă de ani de zile odată cu Luna Plină e dat de efuziunea teatrală ce generează public nou. Dintre miile de persoane venite la teatruîn perioada 9 ianuarie – 9 februarie, un procent deloc neglijabil se află la primul contact serios cu această instituție, cu activitatea sa, cu actorii și mediul de spectacol. Aceste persoane sunt câștigate de multe ori definitiv în rândul spectatorilor viitori.
Deși încheie perioada de frenezie corelată cu Luna Plină de Teatru, Teatrul Clasic menține activitatea la cote înalte, în sensul că echipa este angrenată deja în derularea repetițiilor pentru un nou proiect. Este vorba despre prima premieră a acestui an calendaristic: spectacolul „Crima din strada Lourcine” de EugèneLabiche, regia Alexandru Mâzgăreanu; decorul este realizat de Romulus Boicu, costumele sunt create de Alexandra Mâzgăreanu, iar muzica este compusă de Alexandru Suciu. Piesa, intitulată în original „L'Affaire de la rue de Lourcine” este o comedie bulevardieră de factură clasică, premiera inițială având loc la Théâtre du Palais-Royal din Paris în 1857.
Distribuția arădeană îi include pe actorii: Marian Parfeni/ Justin, Cecilia Lucanu – Donat / Norine, Ștefan Statnic/ Lenglume, Alex Mărgineanu / Mistingue, și Ioan Peter / Potard. Premiera spectacolului va avea loc duminică, 28 februarie, în sala mare, de la ora 19:00.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅