Corupţia ucide un concurs de jurnalism pentru elevi
03.03.2016 ⋅ 0 comentarii
Facultatea de Jurnalism a Universităţii ”Aurel Vlaicu” a organizat în liceele arădene concursul de eseuri „Corupţia ucide”. Au fost premiaţi cinci elevi, care, pe lângă diplomă şi cărţi de jurnalism, vor petrece în iulie câteva zile la Muzeul Presei, printr-un protocol încheiat între universitate şi primăria din Jimbolia: transport, cazare, masă, documentare incluse! „Am remarcat calitatea eseurilor scrise de elevi. Au fost lucrări bune pe o temă foarte actuală”, a punctat Flavius Ghender, cadru didactic al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad.
Câştigătorii concursului au fost declaraţi: Bica Daian, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, cl.a XII-a Ardelean Teodora, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, cl. a XII-a; Miutescu Anda Liceul Sabin Dragoi, cl a XII-a; Marc Darius, Liceul A. Marienescu, Lipova, cl. a XI-a; Rusu Anamaria, Liceul cu profil sportiv, cl. a XII-a
Eseurile vor fi publicate pe www.vestic.ro şi www.arq.ro, dar şi în print, în ziarul local Aradul, precum şi pe Facebook.
„Apreciez iniţiativa colegilor mei de la Facultatea de Jurnalism care au reuşit cu succes să îi provoace pe elevii de liceu. Participarea unui număr mare de competitori a dovedit că elevii sunt dornici să se afirme şi consider că universitatea trebuie să creeze cadrul în care aceşti tineri se pot afirma” a punctat rectorul UAV, Ramona Lile.
Festivităţile de premiere organizate în licee au creat oportunitatea profesorilor de la jurnalistică Brînduşa Armanca, Carmen Neamţu, Radu Ciobotea, Flavius Ghender şi Andrei Ando de a stat de vorbă cu liceenii despre misiunea jurnalistului şi despre capcanele mass-media în lumea noastră.
Comunicat de presă
P. S. Iată şi clasamentul, conform punctajului acordat de JURIU:
Andrei Carmen Flavius Brindusa
Cichi Laszlo Bica Bica
Bica Ionescu Ardelean Miutescu
Marc Chis Miutescu Ardelean
Fekete Rusu Varga Marc
Rusu Ardelean Danci Rusu
FINAL
Bica 2xI 1xII Bica Daian Lic.Ghiba Birta, cl.a XII-a
Marc 1xIII 1xIV Ardelean Teodora Lic. Ghiba Birta, cl. a XII-a
Rusu 1xIV 2xV Miutescu Anda Lic. Sabin Dragoi, cl a XII-a
Miutescu 1xII 1xIII Marc Darius Lic. A. Marienescu, Lipova, cl. a XI-a
Ardelean 1xII 1xIII 1xV Rusu Anamaria Lic. Sportiv, cl. a XII-a
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅