DGASPC Arad a marcat Ziua Mondială a Asistenţei Sociale
16.03.2016 ⋅ 0 comentarii
DGASPC Arad a marcat astăzi Ziua Mondială a Asistenţei Sociale care este sărbătorită, în fiecare an, în a treia zi de marţi a lunii martie.
La nivel global, în această zi, asistenţii sociali din lumea întreagă desfășoară activităţi prin care promovează această profesie şi îşi aduc contribuţia la dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor în care activează.
Sala “Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad s-a dovedit neîncăpătoare pentru numeroasa audiență. Au răspuns invitației de a participa la dezbaterea derulată sub genericul „Responsabilitate. Implicare. Comunitate”- eveniment organizat în colaborare cu Consiliul Județean Arad, Universitatea “Aurel Vlaicu” și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, menit să promoveze profesia de asistent social- specialiști din domeniu, reprezentanți ai ONG-urilor, conducători de instituții din sfera asistenței sociale, beneficiari, dar și studenți care după absolvirea facultății vor lucra în această branșă. Mai mult chiar, pe parcursul întregii zile, studenți de la facultățile de profil din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” și Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au fost prezenți în centrele de îngrijire și asistență din oraș, unde au lucrat cu beneficiarii serviciilor sociale pentru a afla particularitățile profesiei de asistent social. De altfel, aceștia desfășoară și activități practice în centrele din subordinea DGASPC Arad în timpul anului universitar.
“Asistenții sociali fac o muncă deloc ușoară, plină de provocări și chiar sacrificii, iar comunitatea locală trebuie să recunoască rolul important pe care îl are un lucrător din domeniul asistenței sociale, atât în viața individului, cât și a societății în ansamblul ei. În acest scop am organizat astăzi mai multe activități care să facă mai bine cunoscută munca asistenților sociali și a celorlalți colegi care se preocupă de beneficiarii noștri. I-am avut alături de noi și pe studenții de la cele două universități arădene care vor putea îmbina partea teoretică pe care o învață la facultate, cu partea practică, aceasta după ce au văzut în centrele noastre ce înseamă munca unui asistent social” declară Erika Stark, director DGASPC Arad.
În holul Consiliului Județean Arad a fost amenajată și o mică expoziție cu obiecte decorative, picturi și desene realizate de beneficiarii serviciilor sociale din cadrul DGASPC Arad și a ONG-urilor cu care instituția este parteneră.
Ideea marcării unei zile mondiale dedicate asistenţei sociale a fost iniţiată şi susţinută în anul 1995 de o echipă de asistenţi sociali, membri ai Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali.
Conducerea DGASPC Arad mulțumește tuturor partenerilor și beneficiarilor instituției pentru buna colaborare și urează tuturor celor care activează în domeniul asistenței sociale La mulți ani!
Erika Stark Diana Vogel
Director general responsabil relații mass-media
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅