Local

Comunicat de presa privind olimpiadele si concursurile scolare

17.03.2016 ⋅ 0 comentarii

Săptămâna 14-20 martie 2016 continuă seria Olimpiadelor și concursurilor pentru elevii arădeni, ofeind elevilor noștri prilejul de a-și testa creativitatea, originalitatea și competivitatea.Concursurile se derulează conformprevederilor Anexei 1 la ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3035/10.01.2012 privind aprobarea Metodologiei – cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare și a Regulamentului de organizare a activităților cuprinse în calendarul activităților educative, școlare și extrașcolare, precum și a prevederilor regulamentelor specifice fiecarei discipline

Astfel în perioada 17-18 martie are loc etapa regională a Olimpiadei de muzică instrumentală pentru clasele III-VIII. Participă elevi din județele Alba, Arad, Caraș, Hunedoara și Timiș. În zilele de 18-19 martie are loc tot o etapă regională, cea a Olimpiadei de arte vizuale și istoria artelor pentru clasele VII-X. Elevi din aceleași cinci județe se întrec, reunindu-se la Liceul de Artă Sabin Drăgoi.Vineri, 18 martie la Colegiul Național Preparandia Dimitrie Tichindeal are loc etapa regională a concursului de limba franceză Haiku – noi, concurs ce reunește elevi și profesori din județele din vestul țării. Sâmbată, 19 martie, la Colegiul Național Moise Nicoară are loc Olimpiada de matematică, etapa județeană iar duminică, 20 martie are loc Olimpiada de limba engleză, tot etapa județeană. Aceasta se desfășoară la Scoala gimnazială nr. 5 pentru clasele a-V-a și a VI-a și la Scoala gimnazială Aron Cotruș pentru clasele VII-XII.

Sperăm că rezultatele pe care le vor obține elevii noștri săfie foarte bune, spre bucuria tuturor celor implicați: elevi, profesori, părinți.

Purtător de cuvânt ISJ Arad,

Inspector școlar Laura NĂDĂBAN

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro