ÅahiÅtul arÄdean Victor Magold a câÅtigat Cupa PrimÄverii
13.04.2016 ⋅ 0 comentarii
Imperial Ballroom din Arad a găzduit o nouă ediție a Cupei Primăverii la șah în organizarea Clubului Sportiv Vados. Desfășurată pe trei secțiuni, sub 16, sub 12 si sub 10 ani, competiția la care au participat jucători din județele Arad și Timiș a reprezentat un ultim prilej de verificare înaintea Campionatelor Naționale de copii și juniori care vor incepe la sfârșitul săptămânii în stațiunea vâlceană Călimănești-Căciulata.
Lupta cea mai „dură” s-a dat în turneul principal, care a fost cu omologare din partea federației internaționale, turneu dominat de copiii sub 12 ani ai clubului Vados. Învingătorul turneului a fost Victor Magold (12 ani), jucător cu un progres remarcabil în ultimul timp. Pe locul doi s-a clasat Victor Moțiu (11 ani), medaliat cu bronz la Nationalele de anul trecut la U10. Podiumul a fost completat de fratele campionului, Filip Magold (7 ani), un veritabil talent care este aşteptat să confirme la Naționalele de copii și juniori care stau să bată la ușă.
Au fost premiate și cele mai bune fete in clasamentul general: Minnich Mihaela (CSS1 Timisoara), Rădulescu Monica (CS Sinandrei), Guiu Lorena si Munteanu Anamaria (ambele de la Vados).
Turneul de 10 ani a fost câștigat de Răzvan Unguroiu (Vados, argint anul trecut la nationale la U8), urmat în clasament de Cristian oltean și David Nicodin (ambii Vados). Cele mai bune fete au fost Varga Sonia, Toma Ana și Bălan Karina (toate de la Vados).
Turneul copiilor mici de 8 ani a fost câștigat de Milos Gabriel (Universitatea de Vest Timisoara) urmat de reprezentanții noștri Victor Cândea și Rareș Monoranu. Cele mai bune fete aici au fost Clara Milea, Oana Babău și Flavia Sida (6 ani).
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅