Un fost consilier municipal arÄdean îÈi cautÄ dreptatea în instanÈÄ dupÄ ce spune cÄ a fost lovit de un poliÈist
25.05.2016 ⋅ 0 comentarii
Petru Roșu a fost consilier municipal în Arad, în mandatul 2008-2012, din partea PDL. În urmă cu un an și jumătate, în ziua alegerilor prezidențiale din primul tur, Petru Roșu a fost implicat într-un incident, iar acum speră ca instanțele de judecată să îi facă dreptate.
Acesta susține că a fost lovit de șeful secției de Poliție din cartierul Aurel Vlaicu și că a făcut demersurile pentru tragerea la răspundere a acestuia. "Eu mă ocupam din partea ACL (n.r. alianța care l-a susținut pe Klaus Iohannis la Președinția României) de secțiile amenajate la Liceul de Construcții și Protecția Mediului de pe strada Ioan Fluieraș. Trebuia să le duc mâncare, apă reprezentanților noștri și să mă informeze dacă erau ceva probleme. Erau două secții 71 și 72. Am mers așadar la aceste secții, iar reprezentantul PSD din secția 72 mi-a spus că nu am ce căuta acolo și că trebuie să stau la 500 de metri de secție. Erau jandarmi pe hol, care nu au văzut nicio neregulă în prezența mea acolo, iar atunci cel de la PSD a sunat la 112. Au venit doi polițiști cărora jandarmii le-au spus că nu s-a întâmplat nimic ilegal, iar agenții de Poliție mi-au spus să plec. Pe drumul din curtea școlii a apărut un alt polițist, Eugen Dula, care mi-a spus că fac probleme, m-a înjurat, m-a legitimat și mi-a spus să plec repede de acolo", povestește Petru Roșu, debutul nebuniei din acea zi.
Roșu spune că după ce s-a despărțit de polițiști s-a întâlnit cu directoarea liceului și a mers să discute cu aceasta în cancelaria unității de învățământ, având în vedere că este și membru în consiliul de administrație al școlii. "După ce am încheiat discuția, în drum spre ieșire am dat nas în nas cu cei trei polițiști. Când m-a văzut polițistul Eugen Dula s-a enervat, m-a prins de umăr și mi-a dat un pumn în zona rinichilor. Am și un certificat medico-legal în care se arată că am o vânătaie de 4 pe 10 centimetri. După ce am fost lovit m-au dus la secția de poliție, iar după câteva zile am primit acasă un proces verbal în care se sune că am fost sancționat pentru tulburarea liniștii publice și strigăte", mai spune Petru Roșu.
Acesta susține că a contestat în instanță această sancțiune, dar i-a fost respinsă acțiunea de anulare.
Ulterior, Petru Roșu s-a îndreptat și împotriva polițistului Eugen Dula căruia i-a făcut plângere la Curtea de Apel din Timișoara.
Procurorul de caz dă soluția neînceperii urmăririi penale, lucru care îl supără pe Roșu, motiv pentru care contestă decizia la instanța timișoreană. În data de 2 iunie 2016, judecătorii Curții de Apel se vor pronunța asupra acestui caz. "Procurorul a explicat faptul că lovitura pentru care aveam certificat medico-legal putea să apară de la momentul imobilizării mele, dar eu nu am fost imobilizat, ci am mers de bună voie în mașina polițiștilor. Am și o înregistrare video în acest sens (VIDEO 1), dar nu s-a ținut cont de ea", mai spune Petru Roșu.
Un martor în această audiere este, conform spuselor lui Petru Roșu, portarul unității de învățământ, nimeni altul decât Zelea Lucaci, fratele consilierului județean PSD cu același nume.
Roșu susține că acest portar este un susținător al PSD (VIDEO 2) și că a declarat mincinos atunci când a fost audiat.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅