Local

O absolventă din Arad a fost ELIMINATĂ de la bacalaureat. Avea o cască în ureche și încerca să copieze

04.07.2016 ⋅ 0 comentarii

O absolventă de liceu a fost eliminată de la bacalaureat, după ce a fost prinsă, luni, că încerca să copieze la proba scrisă la limba și literatura română cu ajutorul unor căști conectate la telefon.

Probele din cadrul examenului de bacalaureat sunt supravegheate audio-video, dar și de către profesori. Vigilența unui dascăl a condus la eliminarea unei candidate, din Centrul de examinare Chișineu-Criș. Tânăra a fost prinsă cu o cască în ureche, aceasta fiind conectată la un telefon. Profesorul a considerat că a încercat să copieze, astfel că a fost dată afară din examen.

Din cei 2739 de candidaţi înscrişi la proba de luni, un număr de 2614 au fost prezenți. În total, la toate probele bacalaureatului au fost înscriși 3.064 de absolvenți, în județul Arad. Cei mai în vârstă candidați sunt un bărbat de 52 de ani (deținut) și o femeie de 48 de ani.

Testările se desfăşoară în 11 centre de examen din municipiu şi judeţ și cinci subcomisii.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro