Local

COȘMAR ÎN LIFT. Patru oameni și un cățel, blocați aproape o oră în ascensorul unui bloc din Vlaicu

11.07.2016 ⋅ 0 comentarii

Incidentul a avut loc în Blocul 2B, scara C, de pe strada Predeal. Este vorba de un imobil cu zece etaje, iar patru persoane au vrut să urce în același timp la nivelul șase. Nu au ținut însă cont de faptul că ascensorul are o capacitate de 320 de kilograme, în timp ce trei dintre ocupanții liftului erau supraponderali.

Au urcat în ascensor un bărbat cu o greutate de peste 200 de kilograme, un bărbat de o sută de kilograme și două femei, una de o sută de kilograme și alta de 60 de kilograme, care mai ținea în brațe și un cățel. Împreună: peste 460 de kilograme.

Cu toate că alarma de gabarit a sunat, domnii și doamnele au preferat să riște. Iar liftul s-a blocat. Înghesuți într-un spațiu îngust și fără ventilație, ocupanții au sunat prima dată la firma de întreținere. Până să ajungă o echipă în ajutor, femeia a suferit un atac de panică, astfel că a sunat la 112 pentru asistență medicală.

Când au ieșit din lift, cei patru erau leoarcă din cauza căldurii și abia respirau. Din fericire, nu a mai fost nevoie de intervenția medicilor.

Reprezentanții firmei care se ocupă de întreținerea liftului spun că vina le aparține exclusiv celor patru persoane blocate, ascensorul fiind unul relativ nou, instalat în urmă cu șase ani.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro