In urma cu vreo doua zeci si sase de ani am ajuns prima data la Paiuseni, pe atunci eram un tanar sofer de camion si intamplarea a facut sa fiu nevoit, avand un camionul lung, sa intorc unde era spatiu mai mult.  

Am ajuns, unde astazi este troita, am intors camionul si m-am oprit curios pentru ca  am vazut vreo doi oameni care  lucrau la un stalp de troita culcat, il sculptau cu daltile, modelandu-l.

Am admirat lucrul frumos ce iesea din mana acelor oameni, apoi am plecat dupa ce am schimbat cateva vorbe cu ei. Nu m-am gandit atunci ca o sa ajung sa iau parte la Ruga de la Paiuseni exact la acea troita care atunci era un lemn modelat de daltile acelor oameni, dar viata iti rezerva si surprize.

Inca de prima data am indragit Paiuseniul, cativa ani la rand ajungeam cu camionul in acest frumos sat codrenesc care mi-a intrat in suflet pentru ca ador satele codrenesti asezate pe firul vailor,  inconjurate de paduri, cu aerul curat  si tare in racoarea diminetii, cu verdele padurilor ce-l inconjoara si cu oameni mai buni, pentru ca omul de la deal si munte intotdeauna este mai cald.

Am legat prietenii atunci, dar si acum si o spun cu drag ca aici ma simt acasa, imi sunt dragi acesti oameni si imi vor fi mereu. Paiuseniul este cel mai lung sat din judetul Arad, avand 7,8 Km, dar si foarte pitoresc, cu un potential turistic mare, ce merita pus in valoare, dar si cu traditii populare de exceptie.

Nicaieri femeile nu poarta poale brodate mai frumoase ca la Paiuseni, aici fiind o mandrie si o concurenta intre femei, care are cea mai frumoasa sumna sau camasa mai frumos brodata.

E un lucru bun pentru ca astfel, se pastreaza traditia si portul popular. Aici multe lucruri inca au ramas asa cum erau pe vremea tineretii noastre. Am ajuns in sat cu cateva ore inainte de a incepe Ruga pentru ca voiam sa vad  Paiuseniul altfel.

Am vazut un peisaj deosebit de frumos, dar inaite de a urca dealul spre releu, la intrarea in sat, atentia mi-a fost captata de multimea de copii care veneau dinspre vale. Am oprit masina, am coborat in vale si am vazut ceva ce m-a facut sa raman nemiscat, privind cativa copii care se scaldau in apa vaii Paiuseniului.

Mi-au adus aminte de copilarie si emotiile desigur m-au coplesit, ii priveam, mi-au fost asa de dragi cum se balaceau in apa si chitaiau de bucurie ca nu voiam sa le stric cumva bucuria, pentru ca erau 31 de grade afara.

Unde mai gasesti azi copii care se stiu bucura de acel putin pe care copilaria ni l-a oferit si noua, dar care era un dar ceresc si pentru noi atunci si pentru ei acum. Nu s-au sfiit cand m-au vazut, din contra se bucurau si mai tare, iar mie mi s-au umezit ochii vazand ca mai exista copii care nu sunt dependenti de calculator si alte minuni ingineresti care le fura copilaria, facandu-i ursuzi si nervosi.

I-am privit cateva minute cum se arunca in apa, vorbind cu ei, bucurandu-ma de bucuria lor, apoi am plecat , bineinteles tot cu ochii umezi, ducand cu mine o frantura din propria copilarie cand la fel  faceam si noi, copiii de atunci. Unde mai poti vedea copii bucurandu-se si scaldandu-se in vale ca la Paiuseni? Unde mai vezi astazi acele sate frumoase de alta data cu traditiile si obiceiurile frumoase din batrani?

Noul patrunde peste tot si nu e rau acest lucru, atat timp cat undeva, intr-o casa sau un loc din sat se mai pastreaza din trecutul si istoricul satului respectiv pentru ca cei ce vin dupa noi sa cunoasca cum au trait bunicii si strabuicii lor.

Astazi tinerii nostrii ajung in insulele Hawaii sau la Honolulu, dar nu au vazut frumoasa Bucovina, Transfagarasanul, ori minunata vale a Vaserului din Maramures unde in mersul mocanitei te reintorci in trecut.

Nu isi cunosc tara si e pacat pentru ca inca avem o tara frumoasa. Un prieten plecat in Germaia mi-a scris pe facebook : „FRUMOASA TARA AVEM” , vazand pozele de la Paiuseni.

Acest sat este unul dintre cele mai frumoase din judet, unul dintre satele de pe Valea Crisului pe care eu le am in suflet mereu.

Ruga la Paiuseni este un lucru frumos si de apreciat pentru ca exista oameni aici care pun mult suflet, precum domnul Nicolae Paiusan si altii pe langa dansul, inclusiv primarul comunei Ionel Pasca, ce nu lasa sa dispara frumosul.

Prin aceasta manifestare, ei ii aduna „ACASA LA PAIUSENI” pe toti cei care nu si-au uitat copilaria petrecuta in acest minunat loc inconjurat de paduri, unde cucul canta in propria gradina sau tarina si unde susurul vaii se aude din curtea casei.

Ce poate fi mai frumos pentru un copil decat o vacanta la Paiuseni, unde totul este asa cum Dumnezeu a lasat lumea, cu liniste, aer curat si fara nici un gand.

Dupa slujba religioasa care a  fost sustinuta de parintele paroh, a inceput programul folcloric sustinut de solistii Emilia Cerghizan si Petrica Neag cu formatia. Programul artistic a fost frumos, horele si dansul s-au tinut lant in ritmul muzicii pana tarziu in noapte, oamenii au socializat, s-au bucurat ca s-au reantalnit, m-am bucurat si eu ca am revazut prieteni dragi.

Ma bucur intotdeauna cand ma reintalnesc cu bace Teodor Bonchis, bace Teodor Ruja, bace Adrian de la Vasoaia pe care de curand l-am sarbatorit, ori Petrica Crisan (Vespea) si altii.

Astfel de manifestatii sunt prilej de a face oamenii sa se simta bine si a se bucura unii cu altii, ii tine mai uniti. Inca odata, asa cum este obiceiul de „Sf.Ilie” an de an, peste codrii Paiuseniului a rasunat muzica, dansul si veselia acestor oameni minunati care stiu sa munceasca, dar si sa se bucure unii cu altii.

Au venit oameni si din satele vecine, dar atentia mi-a fost atrasa de o fetita de la Radesti, Daiana, extrem de jucausa, ce tinea horele in rand cu cei mari, un adevarat talent.

Am plecat tarziu, dupa miezul noptii, lasand in urma muzica ce rasuna peste paduri. Dupa cateva sute de metri m-am oprit, asa cum fac intotdeauna cand plec dintr-un loc drag. Am privit cerul in noapte plin cu stele, doar atat cat se putea vedea de padurile din dreapta si stanga vaii Paiuseniului, dar a fost frumos. Se mai auzea inca ecoul muzicii lasate in urma si concertul greerilor din iarba. Am stat in liniste si intuneric vreme de vreo cinci minute pe capota masinii ascultand concertul greerilor si adiera padurii ce ducea aerul curat din inima ei. Am privit cerul plin cu stele asteptand sa vad si luna care era dincolo de culmea dintre Paiuseni si Valea Hurez, cu gandul la viata tihnita de la tara, la ceva frumos si fredonam acel minunat cantec ,,Tarancuta, tarancuta..”

P.S.  As vrea sa-i multumesc lui Paul Crisan pentru ajutor, deoarece o parte din filmari i se datoreaza acestui baiat deosebit care m-a urcat cu Jeepul pana in culme. Asta inseamna sa ai prieteni  peste tot.

Sursa: ARQ