Dupa ce si-au batut joc de votul cetatenilor, cei din PSD sar la gatul presei
02.08.2016 ⋅ 0 comentarii
Presedinte al Organizatiei Judetene de Tineret (TNL Arad) si purtator de cuvant al PNL Arad, Andrei Fulias reactioneaza la atacul pe care biroul de presa al PSD Arad l-a dezlantuit la adresa presei aradene, care i-a devenit incomoda senatorului doljean Mihai Fifor.
„Reactiile aparute in ultima perioada dinspre PSD Arad sunt primele semne de disperare ale acestora. Vedem ca, dupa ce saptamana trecuta efectiv si-au batut joc de actul administrativ, blocand intreg sistemul de functionare al Consiliului Local al Municipiului Arad prin refuzul lor de a face parte din orice comisie a acestuia, cei din PSD sar la gatul presei aradene. Cu mentiunea ca ceea ce au facut consilierii PSD in acea sedinta de CLM este un precedent negativ in intreaga istorie a administratiei aradene. Ultima nazbatie a acestora este transpusa intr-un atac la adresa presei locale, despre care cei din PSD spun ca este aservita primarului Gheorghe Falca si ca il denigreaza la comanda pe doljeanul Mihai Fifor. Inainte de toate, am niste sincere urme de indoiala ca declaratiile sunt intr-adevar ale consilierului Ilie Chesa si tind sa cred ca de fapt sunt ale lui Fifor, doar ca acesta n-are suficient curaj sa le faca singur. Nu este prima oara cand in numele lui Ilie Chesa se dau comunicate fara ca acesta sa stie despre ele sau sa vrea sa si le asume. De altfel, un alt consilier PSD, Beniamin Varcus, recent isi cerea scuze colegilor din Consiliul Local Municipal pentru ca cei din conducerea PSD Arad le folosesc numele pentru atacuri murdare la adresa acestora. In alta ordine de idei, este inacceptabil sa spui despre ziaristii aradeni ca sunt aserviti cuiva, fie ca este vorba despre Gheorghe Falca, sau chiar despre Mihai Fifor. Este un atac grosolan la libertatea de exprimare a presei si, ca persoana care am facut parte cativa ani din aceasta frumoasa breasla, nu pot decat sa condamn aceasta atitudine! Ca jurnalist de profesie, sustin ca orice jurnalist are dreptul sa-si spuna opinia despre orice politician, supunandu-se totodata legilor in vigoare in functie de ceea ce scrie. Din pacate, se pare ca senatorul Fifor incearca sa puna presiune pe mass-media aradeana pentru a scrie doar ceea ce ii convine lui si colegilor sai din PSD. Nu am vazut ca pe Fifor sa-l deranjeze atunci cand in presa apare vreun articol negativ la adresa PNL sau a primarului Falca, dar se pare ca este foarte deranjat atunci cand presa scrie negativ despre PSD si despre el, asta chiar daca acele articole sunt bine argumentate si pe alocuri sustinute de probe foto-video. Il atentionez pe senatorul doljean Fifor sa isi revizuiasca atitudinea la adresa presei aradene si sa nu mai faca afirmatii nefondate despre ziaristii aradeni, afirmatii cum ca ar fi platiti de politicieni sa scrie la comanda! Repet, reactia PSD este un atac grosolan la libertatea de exprimare a presei aradene!”, spune purtatorul de cuvant al PNL Arad si, totodata, presedinte al Organizatiei Judetene de Tineret a PNL Arad, Andrei Fulias.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅