Local

AGROMALIM 2016 a inceput la EXPO Arad

09.09.2016 ⋅ 0 comentarii

De joi pana duminica la Arad se desfasoara cel mai mare targ de agricultura, ambalaje si utilaje agricole din vestul Romaniei, Agromalim. Evenimentul, organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad, a ajuns la editia a XXVII-a. Deschiderea a avut loc joi, 8 septembrie, ora 11, la Expo Arad International.

„Este o continuitate care ne demonstreaza potentialul Aradului in domeniul agricol, dar si faptul ca la Camera de Comert functioneaza o echipa responsabila, serioasa, capabila sa gestioneze evenimente de mare anvergura. Targul acesta international este unul dintre cele mai mari din Romania, cu o foarte buna recunoastere in mediile de specialitate din Europa. As dori sa le multumesc si partenerilor nostri de la Romexpo, care ne-au sustinut cu o parte din logistica acestui eveniment, punandu-ne la dispozitie un spatiu expozitional exterior, cu care am adus un plus de imagine editiei din acest an a targului. Le multumesc tuturor colegilor care au muncit pentru acest targ de mari proportii” – a declarat presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Arad, dl. Gheorghe Seculici.

La editia din acest an a targului AGROMALIM participa aprox. 250 de firme, din care 61 din strainatate (Ungaria, Italia, Austria, Georgia, Germania). Firmele participante expun pe o suprafata de 4.500mp in interior (doua pavilioane) si 30.000 mp spatiu exterior.

„In cadrul targului vor avea loc conferinte pe teme de actualitate pentru domeniul agricol sustinute de USAMVB “Regele Mihai I al Romaniei” din Timisoara si ACO Pastorul Crisana – Filiala Arad, Vet Farm Boutique si Servicii Publice. Din tematica as aminti prevederile Noii Politici Agricole Comune pentru perioada 2014 – 2020; Provocari pentru fermieri; Biohumusul - ingrasamant ecologic complex; Utilizarea inputurilor biologice la cultura tomatelor in sera; Ce trebuie sa stie fermierul roman despre agricultura de precizie, agricultura viitorului; Programe de preventie si tratamente in cele mai des intalnite boli din fermele de ovine”, a declarat dl. Cimi Enache, managerul targului.

Premiera in acest an la Agromalim o reprezinta demonstratiile in camp, lucrari agricole de preclucrare a solului cu tehnologii conventionale, minim de lucrari de semanat direct. Un premiu voucher 1000 Euro, oferit de IASEN GARDEN, va fi tras la sorti printre participantii la demonstratii. Curse regulate de microbuz vor face legatura intre Expo Arad si spatiul pentru demonstratii, aflat la o distanta de 800 de metri.

In premiera vor fi concursuri de indemanare in conducerea tractorului. Vor fi premiate cele mai reusite exemplare de animale si va fi decernat Trofeul Miss Arad. Anul acesta, si aceasta zona va fi mai dezvoltata decat in anii precedenti. In zona de alimentatie publica oferim vizitatorilor mancaruri traditionale, dulciuri, branzeturi, clatite, inghetata, gogosi.

Inchiderea targului Agromalim 2016 are loc duminica, 11 septembrie, ora 16.

Sursa: ARQ

Autor: C. P. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro