Local

Zboruri charter din Arad spre Antalya din 9 iunie, iar din 2018 turistii vor putea ateriza direct in Spania sau Grecia

15.12.2016 ⋅ 0 comentarii

Aeroportul International Arad va avea curse charter spre Antalya, care vor fi operate de compania aeriana turca Atlasglobal, in colaborare cu o agentie de turism, cursele fiind dedicate clientilor care cumpara excursii cu transportul inclus.

Agentia de turism Prestige Tours International a anutat, joi, intr-o conferinta de presa, lansarea de zboruri charter direct catre Antalya, de pe Aeroportul International din Arad.

Zborurile vor fi operate in parteneriat cu compania aeriana turca Atlasglobal, pe perioada sezonului estival, repectiv intre 9 iunie si 8 septembrie 2017.

„Anul trecut am observat o cerere mare pentru pachetele turistice pe destinatia Antalya, cu plecare din zona de vest a tarii. Ne adresam unei arii geografice care include si estul Ungariei. Am conceput pentru 2017 pachete turistice cu zbor charter, avand punct de pornire Aeroportul International Arad. Astfel, o vacanta in Antalya cu avionul poate costa cat o vacanta cu autocarul in Grecia sau Bulgaria, insa cu servicii net superioare”, a declarat Elena Anghel, director Prestige Tours.

Omul de afaceri turc Mustafa Kadiroglu, proprietarul Calypso Tours, care a cumparat si turoperatorul Prestige Tours in primavara, a fost prezent in conferinta de presa si a declarat ca oferta se adreseaza unui numar de un milion de persoane din regiune care pleaca in vacante prin agentii de turism.

”Avem in plan chiar o crestere din 2018, cand vrem sa lansam zboruri de la Arad in Spania si Grecia. Trebuie spus ca ce oferim noi in plus fata de zborurile obisnuite charter este categoria business class, disponibila pasagerilor care achitioneaza pachete turistice de lux in Antalya”, a spus Mustafa Kadiroglu.

Preturile anuntate pentru Antalya incep de la 363 euro/persoana, cu toate serviciile si taxele incluse, respectiv transport cu avion, sapte nopti de cazare si masa la hotel, transfer aeroport-hotel-aeroport, asigurare medicala si Storno precum si asistenta turistica in limba romana.

”Clientii nostri vor primi tablele electronice care vor fi ghidul turistic 24 de ore din 24, pentru ca vor contine informatii despre zona si posibilitatile de vizitare si distractie”, a adaugat Elena Anghel.

Zborul va fi operat in fiecare zi de vineri, cu o aeronava Airbus A321 cu o capacitate de 216 de locuri. Pe parcursul fiecarui zbor turistii vor avea la dispozitie catering cald.

Pachetele turistice cu charter catre Antalya vor fi disponibile in toate agentiile din tara, cu precadere in Arad, Timisoara, Lugoj, Deva, Hunedoara si Resita.

Prestige Tours International este unul dintre cei mai mari turoperatori din Romania.

Aeroportul Arad nu mai are curse aeriene de pasageri din primavara anului 2015, cand Wizz Air s-a retras, compania operand pana atunci pe ruta Arad - Milano (Bergamo). Ulterior, si operatorul de curse cargo DHL a renuntat la zborurile de pe pista locala. Cu toate acestea, baza are o aerogara moderna, finalizata in primavara 2016, cand a fost inaugurat un terminal nou, pentru plecari, care a costat aproape doua milioane de euro.

La inceputul acestui an, compania Join Airlines a anuntat ca va intra pe piata din Romania cu zboruri operate de la Arad, care urmau sa fie lansate in a doua jumatate a lunii iunie. Compania urma sa opereze pe rutele Arad-Stuttgart, Arad-Verona, Arad-Viena si Arad-Bucuresti, dar contractul semnat cu aeroportul local a fost suspendat inainte de lansareaz zborurilor, fara explicatii din partea Join Airlines.

Sursa: ARQ

Autor: M.B. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro