Incendiu la Scoala generala din Sambateni
10.01.2017 ⋅ 0 comentarii
In dimineata zilei de marti, 10 ianuarie, in jurul orei 11,00, un incendiu violent a fost observat la acoperisul Scolii generale din Sambateni. Se pare ca la inceput s-a aprins hornul de la cazanul de incalzire, ce fusese burdusit cu lemne pentru a se ridica temperatura cat mai rapid si, lasandu-se atat usa de la cazan cat si cea de la „tug” deschise, caldura s-a dus intens spre horn, care horn s-a supraincalzit si de la el a luat foc izolatia. Iar de la izolatie focul s-a extins si la acoperisul scolii. Toti elevii au fost evacuati fara nici un fel de probleme, insa scoala s-ar putea sa fie inchisa pana la sfiarsitul saptamanii pentru reparatii la horn si la acoperis. Insa chiar si in acest caz scoala se va redeschide cu siguranta la inceputul saptamanii viitoare, dupa cum ne-a asigurat viceprimarul comunei, Viorel Petruta.
„A intervenit Detasamentul de pompieri Arad cu doua autospeciale de stingere cu apa si spuma, o autospeciala de salvare si lucru la inaltime si o autospeciala a grupei operative, cu trei ofiteri si zece subofiteri. Incendiul se manifesta la acoperis pe aproximativ 50 metri patrati, au fost evacuati aproximativ o suta de elevi si profesori, fara probleme medicale, se lucreaza pentru decopertare si stingere, apoi pentru cercetarea cauzei probabile a incendiului”, a punctat maior George Plesca din partea ISU Arad.
Sursa: ARQ
Autor: Vasile Zărăndan ⋅