Local

Gheorghe Falca: Liderii PSD Arad sa explice minciuna pe care si-au construit existenta politica

01.02.2017 ⋅ 0 comentarii

Primarul Gheorghe Falca, liderul judetean al PNL, si-a exprimat pe Facebook indignarea cu privire la ordonantele adoptate pe ascuns de Guvern, afirmand ca PSD arata ”adevarata fata a unui vehicul de aparare al mafiei din politica”.

Imediat ce aradenii au iesit in strada pentru a protesta, primarul Gheorghe Falca a reactionat pe Facebook, spunand ca refuza sa creada ca ”suntem o societate cladita pe minciuni”.

”Refuz sa cred ca aradenii vor mai putea sa accepte sa fie tratati ca simple jucarii. As vrea sa-i vad pe marii lideri PSD Arad, Fifor si Caprar, cum le explica aradenilor minciuna pe care si-au construit intreaga lor existenta politica, as vrea sa-i vad ce argumente mai au astazi, cand o intreaga Romanie este revoltata, in strada sau in fata televizorului”, a mai scris edilul.

Falca spune ca isi doreste ”ca aradenii, care intotdeauna au apreciat faptele si nu vorbele, sa vada limpede ca tot ce ne arata PSD in acest moment nu este decat adevarata fata a unui vehicul de aparare al mafiei din politica”.

”V-au cerut, in campanie, sa indrazniti sa credeti, astazi ne sfideaza pe toti. Cum in anii '90 ne-am luptat cu Iliescu, cel care a confiscat revolutia pentru grupurile de interese, incepand de astazi trebuie sa luptam impreuna, impotriva unui PSD care ne-a furat demnitatea”, a mai scris Gheorghe Falca.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro