Birouri si spatii comerciale sparte noaptea trecuta in Centru / UPDATE: Politistii au suspecti
09.03.2017 ⋅ 0 comentarii
Update 1 Politistii au suspecti
Politistii aradeni au deja un cerc de suspecti in cazul celor sase spargeri. Hotii nu s-au ales cu o prada prea valoroasa. Ei au cautat doar bani si au gasit doar in barul de langa Tribunal, de unde au plecat cu 500 de lei.
A fost deschis un dosar de cercetare penala pentru trei infractiuni de tentativa de furt si una de furt calificat. Asta pentru ca doar patru sesizari au fost depuse la Politie, desi sase imobile au fost sparte.
STIREA INITIALA:
Hotii au intrat in mai multe imobile din zona Palatului Justitiei, noaptea trecuta, urmele lasate fiind descoperite in aceasta dimineata.
Spargerile au fost date la doua cabinete de avocati, sediul unui notar public, un salon de infrumusetare, un birou al unei asociatii de proprietari si un local, toate de pe bulevardul Vasile Milea. In ultimul caz, s-ar fi furat bani. Este vorba de barul de peste drum de Palatul Justitiei.
Pagubitii spun ca nu s-a furat mare lucru. In unele locuri nu s-a furat nimic, dar exista totusi distrugeri: geamuri sparte, usi fortate.
Politistii fac cercetari, iar proprietarii urmeaza sa stabileasca ce le-a disparut din imobile.
Sursa: ARQ
Autor: M.B. ⋅