Alt padurar este AMENINTAT la Gurahont. I-au vandalizat cabana
14.03.2017 ⋅ 0 comentarii
Conducerea Directiei Silvice Arad sustine ca un alt padurar este amenintat, iar cabana i-a fost vandalizata dupa ce un coleg de-al sau de la Ocolul Silvic Gurahont a fost impuscat de braconieri.
Seful Directiei Silvice Arad, Teodor Tigan, a declarat, marti, ca un alt angajat al Ocolului Silvic Gurahont este amenintat, dupa ce doi braconieri l-au impuscat saptamana trecuta pe un vanator.
Conform sursei citate, a fost vandalizata cabana maistrului de vanatoare Florin Bugi, angajat al Ocolului Silvic Gurahont.
Cabana este stuata in satul Madrigesti, care apartine de comuna Brazii, acolo unde a fost impuscat in padure un vanator care a surprins braconieri.
”Precizam ca fapta s-a produs dupa ce anterior, in mai multe randuri, maistrul de vanatoare a fost amenintat verbal de unii cetateni din zona. Avand in vedere modul in care a evoluat situatia in cazul maistrului de vanatoare Jiva Sorin, in care de la amenintari verbale s-a ajuns la tentativa de omor, consideram ca impiedicarea propagarii unor fapte reprobabile tine si de informarea publicului, respectiv de atitudinea cetatenilor onesti din zona comunelor Brazii si Gurahont”, a declarat seful Directiei Silvice Arad.
El spune ca ”actiunile din ultima vreme, agresiunile asupra personalului silvic, nu sunt de natura a determina oprirea actiunilor Directiei Silvice Arad si ale Ocolului Silvic Gurahont impotriva acelora care practica vanatoarea in mod ilegal, precum si a acelora care aduc prejudicii fondului forestier national proprietate publica a statului prin taieri ilegale de arbori din paduri”.
Institutia solicita ”sprijinul cetatenilor onesti” din comunele Brazii si Gurahont, precum si sprijinul autoritatilor pentru a se preveni amenintarile sau atacurile la adresa angajatilor.
In cazul vandalizarii cabanei, in care s-a intrat prin spargerea usii si ferestrelor, a fost depusa o plangere la Politia Gurahont, fiind incepute cercetari pentru infractiunea de distrugere.
Sursa: ARQ
Autor: M.B. ⋅