Proiectul de 3,6 milioane de euro privind amplasarea de containere subterane intra in Consiliului Local
15.03.2017 ⋅ 0 comentarii
Documentatia privind realizarea unei retele de containere subterane in oras, care vor inlocui actualele platforme gospodaresti, va fi prezentata Consiliului Local Municipal in sedinta de vineri.
Studiul de fezabilitate prevede amenajarea a 303 rampe subterane, amplasate in toate zonele orasului. Fiecare rampa va avea mai multe containere pentru colectarea selectiva a diferitelor tipuri de deseuri.
In vara anului trecut, primarul Gheorghe Falca anunta ca la nivelul administratiei locale s-a luat decizia renuntarii la rampele de gunoi de suprafata din cartiere, urmand ca acestea sa fie inlocuite cu platforme subterane, care vor fi aduse la suprafata de un sistem automatizat atunci cand containerele trebuie golite.
”In Arad au venit foarte multi oameni care isi traiesc viata recuperand din rampele actuale, de aceea vrem sa le introducem in subteran in urmatorii trei ani”, spunea Falca.
Costul unei platforme automatizate era estimat anul trecut la aproximativ 30.000 de euro, astfel ca investitia s-ar fi ridicat la suma de 10.000.000 de euro. Studiul de fezabilitate a aratat insa ca proiectul va costa doar 3,6 milioane de euro, suma ce va fi asigurata din bugetul local.
Primele 29 de platforme vor fi instalate in Alfa, acolo unde sunt cele mai mari probleme din cauza celor care cauta in gunoaie. In vecinatatea cartierului se afla celebra strada Marului, unde exista zeci de colibe ale unor persoane venite din alte judete, majoritatea de etnie roma. Adesea, animalele de casa, precum porcii, caii sau vacile, ajung in cartier in cautarea hranei.
Reprezentantii administratiei locale spun ca alte avantaje ale sistemului de depozitare temporara a deseurilor menajere in subteran sunt aspectul si confortul din cartiere, urmand sa fie eliminate si mirosurile.
Investitia se va realiza in paralel cu lucrarile din cadrul proiectului ”Regenerarea urbana a cartierelor de blocuri construite inainte de 1989”, pentru care Primaria Arad a obtinut de la BERD un credit de 20.000.000 de euro.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅