Local

Hasmas - o frumoasa comuna sub poale de Codru Moma

08.05.2017 ⋅ 0 comentarii

Intotdeauna cand ma duce gandul la Hasmas sau Archis - Groseni ma gandesc la doua comune ca doua perle asezate la poale de Codru Moma, pe care le desparte doar un deal. Asa cum am mai spus, Hasmasul este unul dintre cele mai pitoresti si cele mai frumoase comune din judetul Arad, o  comuna nu numai cu oameni buni si primitori, dar si cu frumuseti ale locului care te fac, trecatorule, sa te indragostesti de aceste meleaguri pentru totdeauna.

Nu se poate spune ca un sat sau o vale este mai frumoasa ca cealalta pentru ca oriunde veti merge veti fi fascinati de frumos, fiecare sat are farmecul lui, fiecare vale are frumusetile ei naturale care te vor face sa revii mereu, fie si numai pentru o zi, poate la un gratar cu familia sau prietenii, in liniste, aer curat si ciripit de pasarele. Departe de vacarmul unui oras, in nemarginita imparatie a codrilor de fag, sa stati ascultand susurul paraielor cu apa cristalina, curata din inima acestor codrii de arama si cantecul cucului stingher.

Cu siguranta veti uita de problemele vietii si veti avea impresia ca aici totul este parca desprins dintr-o alta lume, o lume asa cum a lasat-o Dumnezeu, unde verdele abunda, dandu-va o stare de liniste interioara binefacatoare.

Nu numai frumusetea acestor locuri deosebite va face sa indragiti aceste locuri, ci si frumusetea satelor asezate pe firul vailor care imbina armonios traditia satului romanesc de alta data cu modernul de astazi, cu lumea civilizata, cu tot confortul care se impune unei vieti decente chiar daca este departe de municipiul Arad.

Casele frumos ingrijite, confortul interior (ca la bloc intr-un oras) spun totul despre harnicia acestor oameni, de faptul ca isi doresc un trai decent si confortabil, iar ceea ce tine de aparatul Primariei ca institutie, face tot posibilul ca satele comunei sa prospere. Acestea vin si intregesc tabloul, iar astazi drumurile sunt asfaltate in toata comuna. Inca se mai lucreaza la infrumusetarea locului, mai sunt lucruri frumoase de realizat pe rand, desigur, in functie de sursele de finantare.  

In urma cu cateva zile am fost in comuna Hasmas si am luat satul la pas impreuna cu domnul primar Cornel Popa care mi-a aratat ceea ce s-a realizat numai de anul trecut si pana acum in comuna Hasmas.

,,S-a finalizat drumul comunal  DC-10 care leaga localitatea Hasmas si Clit pe o lungime de 2,5 kilometri, drum pe care l-am asfaltat pana la iesirea din satul Clit inspre padure, practic pana la ultima casa din sat. Tot aici am realizat si reteaua de canalizare pluviala, am asfaltat accesele la proprietati si am consolidat malurile paraului Clit cu gabioane si anrocamente, dar si numeroase podete spre terenurile agricole din extravilan.

La Hasmas modernizam zona 1 si 2 prin realizarea trotuarelor asfaltate si a retelei de canalizare pluviala betonata si acoperita cu rigole betonate si podete de acces. Ulterior, la aceasta lucrare pe zona 2 incepand de la iesirea din Hasmas spre Clit pana la iesirea din sat spre Comanesti, s-au amenajat spatii verzi prin plantare cu tuia si alti arbusti ornamentali, iarba de gazon, iar la toamna se va complecta portiunea ramasa neplantata cu alti arbusti. Tot la toamna urmeaza amenajarea zonei 1, zona Bisericii Ortodoxe prin plantare cu arbusti ornamentali si iarba de gazon la fel ca in zona 1.

Lucrari pentru anul 2017

Avem modernizarea strazilor secundare in cele cinci sate fara centru de comuna: Comanesti, Agrisu Mic, Botfei, Urvis si Clit. Proiectul de modernizare este depus la Ministerul Dezvoltarii pe programul PNDL 2017 si asteapta evaluarea.

Al doilea proiect este pentru reabilitare, modernizare, extindere si dotare a Scolii Gimnaziale Hasmas (si acest proiect a fost depus la Ministerul Dezvoltarii).

Al treilea proiect este pentru reabilitarea sistemului de iluminat stradal prin sistem de LED economic in toata comuna, lucrare cu bani de la bugetul local si C.J.A.  Vom incepe modernizarea localitatii Comanesti, fiind poarta de intrare in comuna dinspre Beliu, prin reabilitarea de trotuare asfaltate, retea de canalizare pluviala si accese la proprietati din DJ 793A. Tot la Comanesti se va amenaja pe locul fostei scoli primare un loc de odihna pentru oamenii in varsta si loc de joaca pentru copii.

La Agrisu Mic vor incepe lucrarile la amenajarea unui parc si teren de sport pe locul fostei primarii. Se va realiza o noua imprejmuire la Caminul Cultural si fosta scoala gimnaziala precum si reabilitarea Caminului Cultural. Tot la Agrisu-Mic dorim amenajarea fostei locuinte a invatatorului intr-o casa muzeu, folosind oportunitatea de finantare transfrontaliera Romania- Ungaria.

La Botfei de asemenea se va reabilita Caminul Cultural, modernizarea gradinitei si reabilitarea fostei scoli primare si transformarea in viitor intr-un muzeu al satului. Este un lucru frumos care ni-l dorim cu totii avand in vedere si traseul turistic care trece prin Botfei si ar fi pacat sa nu realizam acest lucru , mai ales ca avem adunate o parte din obiectele etnografice locale.

De la toamna la Botfei va fi deschis noul centru de prevenire a separarii copilului de familia sa. Este o constructie noua, dotata ultramodern, unde 15 copii proveniti din cele mai sarace familii din sat, in special romi, isi vor pregati lectiile pentru a doua zi sub supraveghere calificata, avand si posibilitati de recreere.

De curand, mai precis la sfarsitul lunii aprilie, folosindu-ne de muncitorii angajati la Primaria Hasmas si beneficiarii legii 416, sub coordonarea consilierului Crisan Nicolae, a fost finalizat un pod de lemn nou peste paraul Botfei cu acces catre cartierul de romi, incercand sa asiguram conditii de viata mai bune si acestor oameni. Merita mentionat ca anul trecut am realizat un foraj de 80 de metri adancime, care asigura apa curenta acestor familii.

Toate drumurile comunale le avem asfaltate, iar strazile secundare in centrul de comuna la fel, avem asfaltata fiecare strada in Hasmas. Acum vrem sa construim o capela mortuara in centrul de comuna la Hasmas. Am identificat deja un loc langa cimitir, mai ales ca avem drum asfaltat si apa curenta in zona. In proiect mai avem si modernizarea Caminului Cultural Hasmas, iar proiectul va fi depus la C.R.F.I.R. Timisoara.

Ca o nemultumire, o problema la care se cauta solutii, este lipsa terenurilor proprietate publica sau privata a comunei care sa permita edificarea unor constructii de interes public local: gradinite, capele mortuare, terenuri de sport spectacole, parcuri, etc.

Turism

Anul trecut comuna Hasmas a incheiat un proiect pe masura 3.1.3. din cadrul PNDR 2007-2013. Este vorba despre proiectul “Incurajarea activitatii turistice la poalele Codrului Moma”. Prin acest proiect a fost realizat pe valea Urvis si un refugiu turistic cu sase locuri de cazare, bucatarie, grup sanitar si dusuri, realizandu-se si un traseu turistic cu noua puncte de interes care evidentiaza frumusetile naturale si cele ridicate de om.

Aceste trasee sunt foarte bine marcate cu indicatoare de directie si traseu, ca puncte de vizitare sunt: mori de apa, grotele haiducilor de la Comanesti, stupina, pastravaria, mormantul haiducului Matei de pe Varful Balateasa, cetatile dacice de la Botfei si Clit, codrii seculari de la Clit, codrii Baceagului si altele.

De asemenea, au fost realizate si foarte multe materiale de promovare turistica: albume fotografice, pliante, brosuri si chiar o harta a traseului. Incercam sa convingem si cetatenii comunei Hasmas sa-si amenajeze casele lor spatioase pentru primirea turistilor care sunt tot mai interesati , turisti care vin si din Ungaria.

Avem insa o rugaminte pentru turistii care vin si ne viziteaza: sa fie mai atenti vis a vis de aceste investitii legate de turismul local si sa pastreze curatenia pe traseul turistic pentru ca astfel toti avem numai de castigat, daca avem grija de aceste frumuseti pe care bunul Dumnezeu ni le-a daruit.

In incheiere as dori sa asigur cetatenii de tot sprijinul meu ca primar, sa asigur cetatenii comunei ca vom face tot ce ne sta in putinta ca Primarie sa facem din comuna Hasmas o comuna moderna si frumoasa”, a incheiat primarul.

M-am despartit de domnul primar cu bucuria in suflet ca incet, dar sigur, comuna Hasmas, se modernizeaza de la o zi la alta pentru ca inca mai sunt oameni care doresc propasirea satului si acest lucru mie personal, ca unul care am crescut la tara, imi da o stare de bucurie.

Cineva ma intreba odata cu ce partid simpatizez si am zambit, apoi i-am spus ca nu fac politica, singura mea tinta sau politica daca vreti, este mediatizarea si promovarea satului romanesc si frumusetile acestor locuri binecuvantate de Dumnezeu.

Am  plecat “luand” drumul peste deal prin Archis spre Arad, iar urcand peste dealul “Cetris” mi-a venit in gand acel frumos cantec popular pe care noi feciorii anilor ‘80 il cantam mereu “Nu mi-as da eu satu meu.”

 

 

 

Sursa: ARQ

Autor: Dorin Bodea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro