Ruga de la Frumuseni si hramul bisericii ortodoxe
07.06.2017 ⋅ 0 comentarii
Duminica, 4 iunie, comuna Frumuseni a fost in sarbatoarea hramului bisericii din localitate unde locuitorii s-au adunat dupa obiceiul locului la biserica pentru slujba crestineasca, apoi dupa masa lumea a ajuns in parcul localitatii la ruga. Asa cum am mai spus, atunci cand spicul graului prinde forma si incepe a se coace in razele soarelui si unduirea vantului, incep „Rugile pa Banat”.
Frumuseniul, in special Alunisul sunt o adevarata vatra folclorica, dincolo de Mures pe Banat. Desi nu mai sunt nemti la Alunis si Frumuseni, ordinea si frumosul satelor nu a disparut, din contra, atunci cand treceti prin Frumuseni si Alunis veti vedea doua sate frumoase si curate. Este meritul oamenilor si a Primariei in primul rand, dar cert este ca sunt doua sate surori ca doua flori.
Cat despre folclor si obiceiuri din batrani, aici este o adevarata arta, totul este pus la punct ca un ceasornic elvetian. Trebuie sa recunosc ca atunci cand vine vorba de folclor, la Alunis merg cu multa placere pentru ca vad acolo oameni care pun enorm de mult suflet. Nu pot sa nu o amintesc pe „Doamna Folclorului si Traditiilor de dincolo de Mures”, Florica Bak, un om de valoare care pune extrem de mult suflet in tot ceea ce face.
Asa cum am mai spus, doamna Florica Bak este si un textier de exceptie, multi solisti de muzica populara apeleaza la dansa. Este o placere pentru mine ori de cate ori o revad si pot spune ca am trait momente deosebit de frumoase la spectacolele organizate de dumneaei. Spectacole cu copii sunt speciale pentru ca se ocupa foarte mult de ei si rezultatele se vad prin numarul mare de copii pe care ii promoveaza in lumea folclorului romanesc, copii care vor duce mai departe portul si muzica populara autentica.
Apreciez extrem de mult faptul ca la Frumuseni nu exista decat muzica populara pe scena sau muzica romaneasca, iar copiii sunt orientati spre frumos si traditie nu spre alte genuri de muzica, imprumutate de la turci, indieni si alte tari africane care nu au facut altceva decat sa denatureze ceea ce a fost frumos in muzica romaneasca.
Cultura unui popor nu vine din muzica imprumutata care ne distruge entitatea ca natiune ci din ceea ce strabunii nostri ne-au lasat in cinste si omenie. De cultura unui om iti dai seama si dupa genul de muzica pe care il asculta. Sunt convins ca atata timp cat Florica Bak va fi „mama spirituala” a acestor copilasi, folclorul va avea un loc de cinste in comuna Frumuseni si cel putin cateva generatii de acum inainte vor trai cu folclorul romanesc in suflet.
Primii care au urcat pe scena au fost copiii de la ansamblul de dansuri din localitate care au sustinut un program de dansuri de exceptie, alternand cantece interpretate de solisti din ansamblu si nu numai. Aici ii amintim pe Vanessa Leuca, Alexia Orban, Luciana Orban Pulverea, Izabela Andrica, Bastian Tamas, Valentina Muresan, Andreea Cherelusan si altii.
Un lucru interesant care mi-a atras atentia a fost faptul ca piesele faceau referire la dragostea dintre parinti si copii sau bunici si copii, ca o multumire a dragostei parintilor si sunt convins ca textele sunt scrise de doamna Florica. Ce poate fi mai frumos pentru o mama, tata, bunica sau bunic decat sa isi vada copilul sau nepotul pe scena multumindu-i printr-un cantec, pentru tot ceea ce face pentru el.
Am vazut o mama care in timp ce iti filma fiica ce era pe scena cu telefonul, plangea de bucurie. Insa nu era doar ea si trebuie sa recunosc ca m-au cuprins emotiile si pe mine. Este frumos, inaltator de-a dreptul si acest lucru va ramane o amintire vie pentru nepoti, copii si bunici deopotriva.
Este extraordinar sa poti sa iti promovezi propii copii ai comunei pentru ca peste ani vor deveni oameni de valoare pentru societate, iar ceea ce ati sadit azi in ei, se va vedea peste ani poate pe scene de renume din tara si strainatate. Felicitari tuturor celor care se implica si parintilor care ofera tot sprijinul lor, copiilor!
Apoi pe scena au urcat si domnul Aurel Budugan, un om care traieste prin cantecele populare avand alaturi si o copila, pe Andreea Turca. Florin Stoian a interpretat si el cateva piese fiind alaturi de ansamblul de dansuri din Olari „Maria Gratiana junior”, precum si dansatorii de la Alunis, sanzienele de la Alunis, urmat de un cantec de grup tot de la Alunis.
Grupul de pensionari din Arad au dansat pe scena alaturi de solistul Aron Micula, apoi au urmat invitatii Maria Rasca, Monica Groza, Simona Boncut si nu in ultimul rand, maestrul cantecului popular aradean, Stefan Muntenas „vocea de aur din Arad”.
Orchestratia a fost asigurata de Formatia Ilie si Paul Pasca. Felicitari tuturor celor care s-au implicat in realizarea acestui frumos program artistic si ati promovat tot ce este autentic romanesc, astfel generatiile de dupa noi vor avea cel putin o mostenire culturala autentica.
Nu uitati ca „vesnicia s-a nascut la sate”!
Sursa: ARQ
Autor: Dorin Bodea ⋅