Stagiunea 2016-2017 a Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad s-a incheiat duminica seara de la ora 19:00 la Sala Studio, unde pasionatii de teatru au vizionat cea din urma premiera (cea de-a sasea), inainte de vacanta de vara - Flori de mina (autor Csaba Szekely, traducator Sandor Laszlo), adaptare dupa romanul cu acelasi nume - in regia lui Stefan Iordanescu si scenografia lui Doru Pacurar, textul spectacolului facand parte din Trilogia minelor.

Flori de mina porneste firul povestii de la valul sinuciderilor inexplicabile dintr-o comuna miniera din Ardeal. Sinuciderile frecvente (mai ales in randul comunitatii maghiare din zona) atrag atentia televiziunii, care descopera ca dupa ce mina - ca singura sursa de venit pentru locuitori - a fost inchisa, satul se depopuleaza si in lipsa altor perspective, moare incet, dar sigur. Naratiunea transpusa scenic in Sala Studio urmareste varii episoade-cheie din viata cotidiana a unor locuitori ai comunei, patrunzand in mecanismele de functionare tipice pentru comunitatile rurale lipsite de speranta viitorului.

Ce se intampla cand permitem ca zi de zi lipsa valorilor sa castige tot mai mult teren in existenta noastra asa-zis civilizata? De ce ajunge o fiinta umana  sa considere ca viata i-a devenit cu neputinta de suportat si singurul catharsis este non-existenta? Reprezinta sinuciderea un gest extrem de lasitate, adevarata negare a solutiilor existente sau din contra, supremul act de cutezanta individuala, atunci cand viata devine cazna? Dar societatea, in ce masura poarta aceasta vreo vina pentru comunitatile umane ce se bestializeaza gradual, din lipsa unor perspective socio-economice? Pot oare fenomene precum deprofesionalizarea, invaliditatea, boala, saracia, somajul sau ghinionul in dragoste sa justifice dezumanizarea totala sau (auto)agresiunile fatale? Merita ostracizarea copiii care ajung sa-si deteste parintii ce le amputeaza fara voia lor viitorul? Iata cateva intrebari deloc comode ridicate de dramaturgul Csaba Szekely si prelucrate scenic de regizorul Stefan Iordanescu, prin vocea actorilor sai.

Actorii aradeni sunt provocati prin aceasta montare deosebit de incisiva sa interpreteze partituri puternic ancorate in realitatea faptica a oamenilor din localitatile preponderent secuiesti care se confrunta cu astfel de situatii. Rareori tipologia personajelor dintr-un spectacol le permite tuturor artistilor sa evolueze realmente profesional si in raport de relativa egalitate cu colegii din respectivul proiect. In Flori de mina, prin exceptie, se petrece acest lucru; personajul principal, prin forta sa, propulseaza celelalte personaje (aparent secundare) la un nivel vizibil, in functie de contextul narativ si de momentul aparitiei.

Astfel, Ionel Bulbuc realizeaza un rol principal de exceptie cu personajul Ivan, barbat deosebit de complex psihologic; minerul somer ce-si ingrijeste tatal bolnav la pat insereaza sporadic franturi de pasiune in terna sa existenta, ca in final sa-si cladeasca iubirea tarziu implinita pe vaduvia vecinei sale Irma. Actorul construieste meticulos si vivace tabloul personal al secuiului ce se apara de nefericire prin consumul sporit de alcool, prin agresivitatea fizica si verbala; decaderea existentiala a lui Ivan este patetica si ireversibila, dar fragilitatea sa iese la iveala in valuri, ca ultima fosila a omului de odinioara. Iubirea sa pentru Irma contine frumusetea si culoarea florilor de mina, dar e caracterizata si de contondenta lor exacerbata.

Roxana Sabau este Ilonka, sora vitrega a lui Ivan, careia distantarea anterioara de comuna sinucigasilor i-a permis sa nu-si altereze de tot feminitatea; actrita subliniaza atent in interpretarea sa permanenta glisare a Ilonkai intre frustrarea de-a fi claustrata temporar in anticamera mortii fizico-psihologice din comuna si speranta ca va reusi sa-si exprime iubirea chiar si intr-o conjunctura potrivnica. Roxana creioneaza cu deplina intuitie primul sau personaj de amploare din ultimii ani, amprentand cu tensiune specifica zbuciumul interior al unei femei mature, in care pulseaza atat vocea datoriei, cat si glasul nevoilor sale indelung reprimate.

Ovidiu Ghinita ii confera alcoolicului doctor Mihaly toate defectele comunei in care si-a ingropat treptat vocatia mareata de implinire profesionala si personala. Florin Covalciuc ni-l prezinta pe Illes, personajul vesel, contrapunctul nefericirii ce defineste comuna ardeleneasca; gestul sau din final socheaza prin umanitatea sa subsidiara, dovada ca sotul aparent superficial si neancorat in tragismul realitatilor zonale intelegea din plin nevoia de iubire, de eliberare a sotiei sale. Adriana Ghinita este plina de patos in pielea personajului Irma, sotia lui Illes; Irma il iubeste in taina pe Ivan si inventeaza pretextul compotului ca sa-si intretina dragostea platonica. Contextul inuman din jur nu o impiedica sa-si urmareasca scopul sentimental cu pasi mici si fermi, chiar daca in final gustul libertatii sale nu aduce cu dulceata compotului cumparat de la oras si plasat pe furis in borcane de casa. Sugestiva este emotia din secventa cu Ivan si Irma, in care femeii i se arunca agresiv in fata faptul ca nimeni din casa muribundului nu mananca deloc compotul sau - simbolul inutilitatii unor placeri de moment, total subdimensionate in raport cu infernul pregnant al existentei curente.

Flori de mina se vadeste un spectacol serios, dramatic, ramificat caracterial, foarte solicitant fizic si psihic pentru actorii aradeni, care, prin interpretarea lor de echipa, devin prim-plan, plasand in plan secund regia cam timida si insuficient secventializata sau scenografia strict functionala. Sub indrumarea atenta a regizorului Stefan Iordanescu, cei 5 actori ai trupei aradene pun pe tapet, cu sinceritate realista, adevaruri sociale adesea ignorate in Romania de astazi. Spectacolul proaspat intrat in repertoriul Teatrului Clasic va beneficia de asumarea aferenta abia din toamna, cand va face parte din programul obisnuit de spectacole; interactiunea repetata actori-public va conduce la definirea fortei sale artistice, aflata momentan intr-o etapa incipienta.

Sursa: ARQ