Local

Aradul si Verona dezvolta proiecte comune in afaceri, turism, cultura si sport!

03.07.2017 ⋅ 0 comentarii

In perioada 28-30 iunie, la invitatia Camerei de Comert, Industrie si Agricultura (CCIA) a Judetului Arad, presedintele ConsiliuluiJudetean, dl. Iustin Cionca, a intreprins o vizita in Regiunea Veneto (Italia), alaturi de dl. Gheorghe Seculici, presedintele CCIA Arad.

Scopul deplasarii l-a reprezentat reinnodarea relatiilor dintre cele doua unitati administrative, in conditiile in care Veneto a fost unul dintre primii parteneri externi ai Aradului, iar oamenii de afaceri din Verona si institutiile veroneze au realizat proiecte importante in municipiul si judetul Arad, inca din primii ani de dupa revolutie.

Delegatia din Arad a participat la o intalnire in cadrul Terminalului Intermodal ZAI,  de unde va pleca, la toamna, spre judetul Arad, un tren de marfa cu destinatia Terminalul Railport Curtici. Acest tren va circula cu o frecventa de trei ori pe saptamana si vizeaza  schimbul de produse in ambele sensuri. Este una dintre cele mai importante legaturi directe dintre Arad si Verona, respectiv Romania si Italia. Delegatia aradeana a discutat despre modul de functionare al acestei legaturi, conditiile de rentabilitate si sustinerea administrativa a proiectului, din partea Consiliului Judetean si a Camerei de Comert.

          „Vizitele noastre la conducerea administrativa si la mediul de afaceri au fost intermediate de dl. Paolo Lorenzi, consilierul meu la CCIA. Am avut intrevederi foarte importante, cu oameni de afaceri care au investit la Arad si continua sa activeze pe piata romaneasca. Am vorbit despre oportunitatile pe care urmatorul ciclu european de finantare le ofera, in special in agricultura, unde sunt interesati majoritatea celor cu care am discutat. Dar un interes deosebit am intalnit si fata de proiectele turistice ale Aradului, fata de agroturism. Exista o imagine foarte buna a judetului nostru in Regiunea Veneto, si in Verona, in special. Cea mai mare minoritate din Veneto este cea romana, iar faptul ca 168 de investitori din Verona au firme la Arad contribuie la o buna cunoastere reciproca. Am avut o intalnire foarte utila cu reprezentantii investitorilor mici si mijlocii, care cunosc foarte bine situatia de la Arad, au si investitii aici, si se vor implica in realizarea de cursuri comune pentru mediul de afaceri, in vederea intelegerii mai bune a oportunitatilor europene. Faptul ca am avut intrevederi si cu conducerea Camerei de Comert si a Centrului Expozitional Verona Fiere a deschis un orizont de colaborare mai larg, pentru targurile aradene, dar si pentru participari aradene la evenimente din Verona”, a declarat presedintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.
           Presedintele Consiliului Judetean Arad a insistat asupra legaturilor administrative create intre cele doua unitati administrative. „Am avut consultari cu primari din zona Valpolicella (probabil cea mai importanta Podgorie a Italiei), cu presedintele Consiliului Judetean Verona, si am stabilit realizarea unor infratiri cu localitati din judetul Arad. Le-am spus ca nu ne gandim la infratiri de genul „fratele mai mare il ajuta pe fratele mai  mic”, ci la o relatie din care fiecare sa dobandeasca experienta si, de ce nu, finantari europene pentru dezvoltare locala. Am avut 12  intalniri in cele trei zile, dupa un program extrem de intens. Am vazut modele pe care ni le dorim aplicate si la Arad, dar nu in forma in care functioneaza in Italia. Ma gandesc, in primul rand, la piete de en-gros pentru legume si fructe si la incurajarea asocierii dintre producatori. M-am intalnit si cu conducerea Aeroportului, am propus o colaborare cu Aeroportul International Arad si am pus bazele unei relatii pe care mi-o doresc dezvoltata in viitor”, a declarat Iustin Cionca.
           „Eu lucrez de peste 25 de ani cu parteneri din Arad. Am fost in echipa care, impreuna cu dl. Remus Tanase, a pus bazele actualului complex expozitional al Aradului. In urma cu mai bine de un deceniu si jumatate, relatiile dintre Arad si Verona s-au racit, datorita instabilitatii politice de la nivel national. Ar fi trebuit realizat la Arad un terminal intermodal, au existat toate avizele, dar s-a schimbat guvernul si s-a renuntat la proiect. Asta i-a determinat pe italieni sa se concentreze mai mult pe relatiile personale consistente decat pe cele institutionale, care nu au functionat corespunzator”, a declarat Paolo Lorenzi, consilier al presedintelui CCIA Arad.
           Directorul executiv al Directiei de Comunicare si Strategii a Consiliului Judetean, Andrei Ando, participant la delegatia de la Verona, a subliniat: „Astazi, Aradul este o mica Italie, cu peste 1500 de italieni care vin de cel putin trei ori pe an in vizita la firmele de aici sau la cei aprox. 1000 de studenti italieni care studiaza la Arad. Sunt 470 de pensionari italieni stabiliti in Arad, iar asta nu este intamplator! Proiectele pe care le vom dezvolta in perioada urmatoare vor viza o relatie mai apropiata cu aceasta comunitate.”
           In cadrul vizitei oficialilor aradeni s-au stabilit si schimburi culturale si sportive, presedintele Consiliului Judetean oferind taberele de la Casoaia si Moneasa pentru rezidentiate artistice si cantonamente sportive, urmand ca aradenii sa beneficieze si ei de o oferta similara la Verona.

Sursa: ARQ

Autor: Vasile Zărăndan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro