Local

Simpozion international "Portrete de dascali" la Pancota (editia -IV-a)

04.07.2017 ⋅ 0 comentarii

PINCOTA GAZDUIESTE UN EVENIMENT DEOSEBIT – SIMPOZIONUL INTERNATIONAL „PORTRETE DE DASCALI”

“Ca sa fim noi oameni, au fost alti oameni, si ca sa fie si alti oameni, suntem noi oameni”. Nicolae Iorga

Timp de trei zile, in perioada 29 iunie – 2 iulie,  a avut loc la Arad  Simpozionul International „Portrete de dascali”- editia a IX-a si  expozitia organizata in cadrul Concursului International de Creatie Plastica pentru Copii si Elevi „Portretul dascalului meu”, initiat de doamna prof. Crisan Loredana Dorica, care s-a bucurat de o participare numeroasa din tara si de peste hotare.Conferintele si cursurile pentru educatoare, invatatori si profesori certificate de furnizorii de formare, au fost oferite gratuit de organizatori celor care au participat.                  

Sambata, 1 iulie, Pincota a avut onoarea si bucuria de a fi gazda Simpozionului International “Portrete de dascali”, care a unit aproape 200 de invatatori si profesori din Serbia, Ucraina,  Republica Moldova si din toate colturile tarii.  In acest sens, cei prezenti au omagiat, in cuvinte frumoase, dascalii model, care le-au ramas in suflete prin intelepciunea, intelegerea si capacitatea de a le arata un drum corect catre viitor.

Oaspetii au fost intampinati de catre Domnul primar Dan Pocriser si de catre Domnul director adjunct al Liceului Teoretic Pancota, Igas Claudiu. Cei prezenti s-au bucurat de primirea traditional romaneasca, cu paine si sare si au ramas profund impresionati de frumusetea cladirii  Primariei.

Emotii, premii si recunostinta…

Evenimentul desfasurat sub egida AGIRo (Asociatia Generala a Invatatorilor din Romania) a fost creat cu menirea de a cinsti taina mare a invataturii, a dascalilor si a scolii romanesti.

Pe langa portretele-eseu create pentru dascali, cat si editarea volumului „Portrete de dascali“ 2017, evenimentul a adus si prinos de recunostinta pentru truda pe altarul scolii, evocand si premiind dascalii de azi si de ieri.  Moderatorul acestui simpozion a fost domnul profesor universitar dr. Anton Ilica si domnul prof. Viorel Dolha, presedintele AGIRo.

Doamnele profesoare Daniela Achim, Adriana Mot si Rades Camelia au acordat „ Scrisori de multumire” doamnei invatatoare Ardelean Floarea, domnului profesor Ardelean Ioan, Doamnei profesoare Marin Viorica, domnului profesor Marin Nicolae si domnului invatator Dumitru Gheorghe. Doamna Guia Florica a inmanat domnului prof. univ. Halmagean Lucian o placheta „ In Memoriam”  dedicata  tatalui sau, profesorul  Halmagean Petru. Au mai prezentat portrete de dascali: prof. dr. Adina Neagoe prezinta portretul pr. prof. dr. Ilie Moldovan , prof. Ioana Lasc prezinta pe doamna prof. Dana Dominte  si preotul Achim Giani a prezentat portretul doamnei prof. dr. Academician Cornelia Bodea, personalitate remarcabila  a istoriei romanesti.

In incheierea activitatilor, invitatii au fost incantati de programul artistic reprezentand un colaj de cantece , dansuri populare, moderne si versuri pregatite de doamnele profesoare Guia Florica (Sc. Gimn. Maderat), Simarton Olimpia (Sc. Gimn. Galsa) si Anna Hantig cu grupul de ucrainieni de la Sc. Gimn. Tarnova. Maria Ignisca ne-a emotionat cu cantecul „Prima mea invatatoare”, pregatita de Alex Covaci, iar trupa Azur din Pincota, instruiti de doamna Olga Dokopil a incheiat programul artistic.

Un act de cultura, cu atat mai mult un act educational, este eficient daca exista entuziasmul de a-l crea si, mai apoi, de a-l sustine cu tarie in asa fel incat sa capteze mintea si sufletul ascultatorului. Multumim pe aceasta cale Domnului primar, Dan Pocriser pentru tot sprijinul acordat, contribuind astfel la promovarea imaginii orasului Pincota, a imprejurimilor si a judetului Arad.                                                                    

Articol scris de prof. Achim Daniela, Lic. Teoretic Pincota – Sc. Gimn. Maderat

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro