Prin buna colaborare dintre administratia locala si urmasii intemeietorului judo-ului si ju-jitsu-lui in Romania, Aradul va inaugura bustul omagial al celui care a fost Soke Mihai Botez, acesta fiind amplasat in Parcul Padurice, in fata Casei de Cultura a Sindicatelor

Ceremonia de dezvelire este programata pe data de 8 octombrie, la ora 9:30. Clubul SEISHI BUDO, condus de Pavel Milovan a invitat o serie de maestri din lumea artelor martiale din tari precum Nepal, SUA, Ucraina, Rusia, Ucraina, Ungaria si Bosnia si Hertegovina.

Pasionat de gimnastica si lupte inca de la virsta de 9 ani, Botez a avut parte de efervescenta perioadei interbelice: nascut la Oradea in 1922, dintr-o familie cu radacini evreiesti, pustiul s-a inscris la clubul sportiv Maccabi Oradea.

Salt peste un jeep american, in lagar

La inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Mihai Botez avea 17 ani. A ajuns in cele din urma prizonieri al americanilor, intr-un lagar linga Chalon, in Franta. Profesorul Chirila isi aminteste: "Imi povestea ca americanii organizau tot felul de cursuri pentru prizoneri, sperind sa evite tensiunea din lagar: croitorie, gatit, arte plastice. Maestrul a vrut sa participe la cursurile sportive, dar initial, nu stiu de ce, nu a fost acceptat"

Ca sa impresioneze ofiterii cu pregatirea si cu calitatile lui, Botez a facut un pariu inedit, pe o lada de ciocolata: "A vrut sa braveze si, cind un camion militar a trecut in viteza, s-a postat linga el, a efectuat un salt incredibil de greu, o saritua a tigrului parca, si a aterizat dincolo de vehicul, in picioare!", reconstituie maestrul Marinescu scena. Trei ofiteri, un german, un italian si un japonez, au inteles potentialul lui "Micael" si l-au luat discipol in artele martiale. Incepea o epopee.

Un pionier al artelor martiale la noi

Dupa razboi, indragostit iremediabil de judo, Botez a mai stat un an la Oradea, apoi s-a mutat la Arad. In 1948 devine campion national absolut la gimnastica, iar in 1952 intra in primii 10 gimnasti ai lumii la Jocurile Olimpice din Finlanda. In suflet, gimnastica era doar o etapa, aproape de final, catre desavirsirea ca judokan.

A lasat cu limba de moarte sa fie ingropat in kimono, invelit mai intii cu partea stinga a vesmintului si apoi acoperit cu cea dreapta: unicul moment din viata unui mare judoka in care ritualul e inversat.

Sursa: ARQ