Multiculturalitatea - Dialoguri culturale aradene
13.12.2017 ⋅ 0 comentarii
Marti, 12 decembrie 2017, intr-o zi de iarna care parca nu e iarna, tinerii elevi aradeni au dovedit ca exista o cale simpla de a ne intelege si de a trai pasnic: cunoasterea culturii celui de langa tine. Evenimentul marcheaza incheierea proiectului ”Multiculturalitatea - Dialoguri culturale aradene”, finantat din fondurile Centrului Municipal Cultural Arad si derulat in parteneriat cu Asociatia Centrul Judetean de Voluntariat Arad.
In sala eleganta de pe strada Dorobantilor, sala care odinioara era Casa Nationala din Parneava, s-a depanat povestea Craciunului, asa cum a fost si mai este traita ea de etniile aradene. Elevii, imbracati in frumoase costume populare, au creat magia unei dupa-amieze petrecute impreuna.
Am trait alaturi de copiii de la Liceul Teoretic "Adam Muller Guttenbrunn" Arad emotia cantecelor germane, acompaniate la chitara si am invatat ca atata vreme cat lumina sperantei mai este aprinsa toate celelalte se vor aseza in matca lor. Tinerii de la Liceul Teoretic "Jozef Gregor Tajovsky" Nadlac ne-au purtat cu Bethleemul prin alte vremuri, cu alti oameni, reamintind ca traditiile nu trebuie uitate. Glasuri limpezi, cristaline au vestit bucuria Nasterii Domnului. Cu Mos Ajunul au venit cei mai mici colindatori, dubasii de la Scoala Gimnaziala ”Iosif Moldovan” Arad, incantandu-ne cu un obicei de pe Valea Muresului. Nu in ultimul rand, elevii si tinerii din ”Banda lui Iosif Moldovan” ne-au facut cunoscute colinde vechi de pe plaiurile aradene, colindele bunilor nostri. Impreuna au impodobit un Pom de Craciun, asezand in cetina lui cuvinte calde pentru zile reci.
Toate acestea au fost posibile datorita pregatirii formatiilor prezente de catre profesori care, indiferent de etnia lor, stiu sa-si poarte inima la inaltimea pieptului. Se cuvine sa le amintim aici numele: prof. dr. Pavel Huszarik, Andrei Harazin, Maria Borlea, Anamaria Todea, Maria Lucaci, Livia Pat, Cosmin Gavra, Ana Curetean.
In aceasta zi de iarna tinerii elevi au demonstrat inca o data faptul ca putem trai frumos, facand un lucru foarte simplu: sa ne ascultam unul pe celalalt pana cand ne vom auzi si sa ne privim unul pe celalat pana cand ne vom vedea. Este o lectie pe care oamenii mari ar trebui sa o invete!
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅