Local

Primii absolventi ai cursului de administrator structuri sportive

21.03.2018 ⋅ 0 comentarii

Primii 28 de  absolventi ai cursului de specializare administrator structuri sportive au primit diplomele din partea FRF, in cadrul unui eveniment special organizat la sediul Rectoratului de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. La ceremonie a participat si presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu, alaturi de oficiali din cadrul Asociatiei Judetene de Fotbal Arad.

Este primul curs de acest gen organizat de UAV Arad in parteneriat cu FRF la care au participat cursanti din Bucuresti, Targu Jiu, Timisoara, Buzau si Arad.

Cursurile au fost sustinute de catre profesori ai universitatii Aurel Vlaicu din Arad precum si specialisti in domeniul managementului sportiv. „Suntem bucurosi ca parteneriatul pe care l-am semnat cu Federatia Romana de Fotbal s-a concretizat prin derularea acestui curs de specializare, ne bucuram ca am reusit sa formam aici, la UAV, 28 de specialisti in administrarea structurilor sportive. Multumim partenerilor nostri locali, AJF Arad cu care am colaborat pe intreaga perioada a derularii cursurilor” a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

„Aceste cursuri sunt menite sa creeze o retea de profesionisti pentru structurile sportive de la nivelul fiecarui judet. Avem nevoie de specialisti in domeniu care sa gestioneze cu profesionalism activitatea economica a cluburilor si asociatiilor sportive”, a punctat presedintele FRF, Razvan Burleanu.

Cursurile sunt autorizate de catre Ministerul Muncii si Justitiei Sociale. Informatii despre inscrierea pentru urmatoarea serie se pot gasi pe site-ul www.uav.ro.

Sursa: ARQ

Autor: Vasile Zărăndan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro