Local

Festivalul "Flori de Sinziene" la Barsa (Editia a XII-a)

10.08.2018 ⋅ 0 comentarii

Festivalul ,,Flori de Sanziene de la Barsa este in primul rand o sarbatoare a satului, a oamenilor de pe acest taram, este o sarbatoare traditionala, dar dincolo de acest lucru este una dintre cele mai frumoase  sarbatori folclorice din judetul Arad.

Cu ani in urma la Taut si la Barsa erau cele mai frumoase sarbatori folclorice din judetul Arad. Iata ca Barsa a ramas tot „fruncea” pentru ca aici se pune un accent deosebit pe traditie si folclor, aici si frunza joaca si canta.

Primarul comunei, domnul Avram Ciev pune un accent deosebit pe traditie si folclor, iar uneori chiar dansul bate duba „Stabului” din Barsa, una dintre putinele formatii instrumentale care ne-au facut tineretea frumoasa, dar care din fericire aici are continuitate fiind printre putinele astfel de formatii instrumentale  din judet.

De asemenea la Barsa este unul dintre cele mai bune ansambluri de dansuri populare din judetul Arad, condusi de neobositul instructor Ioan Todica, un as al jocului popular (original din Hasmas, unde jocul popular este la el acasa).

Un ansamblu de dansuri este o carte de vizita frumoasa pentru comuna atunci cand dau reprezentatii  acasa, iar atunci cand sunt plecati in turnee prin tara ei sunt ambasadorii comunei pentru ca ei poarta cu mandrie straiele populare barsane.

Dar in ultimii ani in comuna s-au format si solisti vocali ca Madalina Matcau, Maria Condea sau Roberta Tomsa, o voce care promite mult, desi foarte tanara, Roberta canta frumos, fiind sub indrumarea profesorului Marioara Micle (de la Centrul Cultural Judetean Arad) si coordonatorul grupului folcloric „Sanzienele”. De altfel despre Roberta se spun doar lucruri frumoase, incepand cu scoala, unde este premianta si trecand la talentul ei artistic, pentru ca dincolo de faptul ca este nepoata domnului primar si sufletul dansului, mostenindu-i  latura artistica, Roberta este talentata si un copil foarte cuminte, desi nu are emotii niciodata pe scena, asa cum ne spunea doamna Ioana Luguzan.

Desi festivalul a fost mutat in alta locatie fata de anii trecuti cand se desfasura  sus pe rapa deasupra satului, nu a lipsit inghetata de la Chisineu-Cris pentru ca „Lupu” este mereu alaturi de noi cu cea mai buna inghetata. De asemenea micii, berea si gratarele au fost din abundenta. Programul a fost foarte incarcat, iar ansamblurile de dansuri si solistii vocali ori instrumentisti s-au perindat pe scena intr-un ritm frenetic.

Sarbatoarea a debutat la ora 13:00 cand alaiul a pornit in ritmul stabului de la biserica ortodoxa din Barsa, in parada portului popular in frunte cu primarul comunei. Ansamblurile de dansatori din Aldesti, Hasmas si Barsa, impreuna cu cei de la Calusarul din Aldesti au purtat cu mandrie costumul popular pe ulita satului pana in curtea Primariei la scena.

Alaturi de primarul Ciev a fost si domnul Cornel Popa, primarul comunei Hasmas, insotit de nepotelul dansului, Ianis. Dupa cuvantul de deschidere si dupa ce a amintit faptul ca daca ar fi sprijin mai mare de la Guvern, s-ar face mult mai mult legat de traditie si folclor in fiecare comuna, primarul a dat microfonul prezentatoarei, doamnei Mihaela Suciu.

Cei care au deschis programul artistic au fost “STABU DE LA BARSA”, dupa care „Calusarii din Aldesti”, alaturi de ansamblul de dansuri „Aldesteana”, au evoluat pe scena. Maria Condea a interpretat cateva piese frumoase alaturi de „Aldesteana”, apoi pe scena au urcat ansamblul „Codrenii Hasmasului” impreuna cu „Druscelile” din Barsa cu solisti vocali Medeea si Mihaela Mihnea.

Alaturi de domnul primar Ciev Avram si doamna viceprimar Luminita Toma, au fost si reprezentanti ai C.J.Arad si Centrul Cultural Judetean Arad, respectiv domnul Sergiu Bilcea si domnul Ionel Bulbuc, iar politicieni au fost domnul senator Nelutu Cristina (PNL) Dorel Caprar (PSD), Eusebiu Pistru (ALDE), Cristian Urzica si altii. Si dintre colegii primari au fost asa cum am amintit pe domnul primar de la Hasmas - Cornel Popa, primarul din Craiva, Sicula si nu in ultimul rand domnul primar Ionel Pasca de la Chisindia.   

Ansamblul de dansuri din Bocsig a incantat publicul cu dansuri locale specifice zonei Vaii Crisului Alb. Rand pe rand pe scena au evoluat ansamblurile de dansuri din Beliu, Barsa si cei din Sicula. Grupul folcloric „Sanzienele” si orchestra „Maruntelul” impreuna cu Paula Pasca au fost alaturi de public la Barsa , prin frumoasele melodii interpretate..

Orchestra „Fratii Sandru” au fost prezenti pe scena asigurand orchestratia pana la final. Solisti instrumentisti  la saxofon solo – Denis Draga si Adelin Dragos. Solisti vocali au fost  Adriana Crisan (Taut), Mihaela Suciu, Diana Mihut, Cosmina Bradean,  Alexandru Pop, Cornelia Vid, Aurel Vlaicu Turcas de la Bihor, Roxana Suciu , Florin Sandru si altii.

Maestrul Petrica Pasca a interpretat cateva piese instrumentale dupa care pe scena au evoluat invitatii speciali Mirela Manescu Felea care a venit sa incante publicul tocmai din tara motilor si doamna Ioana Luguzan Roxin care a interpretat cateva piese frumoase  precum „Marie, Marie”  , - „Fetele din Podgorie” – „Mult ma-ntreaba cucutu” piese interpretate deosebit de frumos si din tot sufletul asa cum o face Ioana de fiecare data.

Un superb foc de artificii a incununat seara, luminand cerul Barsei in mii de culori spre bucuria si incantarea tuturor celor prezenti. Inca un an in care sarbatoarea „Festivalul Flori de Sanziene” a fost o adevarata reusita a administratiei locale asa ca in fiecare an, dar dincolo de acest aspect este faptul ca traditia si folclorul autentic merg mai departe, sunt si vor fi mereu ACASA la Barsa.

P.S.: Si pentru ca la astfel de evenimente sunt uneori si surprize, o mica surpriza  a venit din partea instructorului de dansuri „Druscelile” din Barsa, respectiv domnul Ioan Todica care a facut o prezentare si o retrospectiva frumoasa a ansamblului de dansuri „Druscelile”, dar si a unei doamne, fiind vorba despre Claudia Ban, cea care insoteste mereu ansamblul pentru ca sufletul ei, asa cum spunea chiar dansa aseara pe Facebook, este fiul ei Zorin, dansator in ansamblu, si Druscelile.

Filmarile realizate de dansa (cu un aparat foto simplu) au promovat acest ansamblu pe Facebook, adunand mii si mii de vizualizari. Dar dincolo de acest aspect, Claudia este un suflet bun si sensibil, este cea care pune caramida cu caramida construind istoria filmata a ansamblului de dansuri „Druscelile” din Barsa, ceea ce putini oameni sunt dispusi sa faca astazi.

Nu stim cate ansambluri de dansuri au propria filmare la fiecare reprezentatie pe care o dau, dar cu siguranta la Barsa acest lucru este o certitudine. Cu „vinovatia mea si a Mihaelei Suciu”, cea care a prezentat festivalul, Claudia a fost invitata apoi pe scena si felicitata pentru ca meritele ei sunt incontestabile, iar peste ani si ani aceste filmari realizate de dansa sunt si vor fi o dovada vie a ceea ce ansamblul „Druscelile” din Barsa a insemnat pentru folclorul autentic din frumoasa Vale a Crisului Alb.  Claudia, Dumnezeu sa te ajute in continuare!
 

 

 

 

Sursa: ARQ

Autor: Dorin Bodea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro