Local

USR participa la unitatea dreptei la Salaj! La Arad...?

10.08.2018 ⋅ 0 comentarii

La Salaj PNL, USR si PMP au definit o alianta a partidelor de dreapta care se opune PSD. Partidele au reusit la Salaj sa defineasca obiective comune si sa stea la masa discutiilor. La Arad, aceasta alianta pare aruncata in aer de o atitudine pretins intransigenta a celor de la USR. Este ciudat totusi ca la invitatia adresata de PNL la dialog politic, cei de la USR nu au participat deloc, desi ar fi putut sa isi enunte punctele de vedere.

Sistemul electoral obliga partidele politice, atat la nivel local, cat si la nivel national, sa negocieze construirea unor majoritati de guvernare. Ele pot fi construite inainte de alegeri sau dupa, dar dialogul initial cu siguranta ajuta. In aceste conditii, atitudinea USR la Arad este destul de greu de inteles. In numeroase situatii, USR a dat dreptate... PSD, uneori destul de surprinzator. Una dintre aceste situatii a fost taierea a 45 de milioane de euro din fondurile de investitii ale Aradului, pe motiv ca avem excedent bugetar. In conditiile in care trebuie sa fii orb sa nu vezi ca acesti bani au plecat spre Teleorman, Vaslui si alte judete controlate de PSD, in conditiile in care Bucurestiul a primit derogare si bani mai multi, este o atitudine ciudata. La fel cum ciudat este ca USR Arad nu ataca deloc parlamentarii PSD Arad, ci doar guvernarea PSD in general, desi Fifor, Caprar, Tripa si Todor nu misca un deget pentru Arad, ba chiar blocheaza proiectele locale. O alta situatie a fost tentativa PSD de a lua sediul Primariei Arad, care nu a starnit deloc indignarea USR, desi grupul de la Arad se dovedeste in alte situatii artagos si temperamental.

Este posibil ca liderii USR Arad sa fie prizonieri ai ideii (penibil de gresite) „sa taiem banii Aradului, sa blocam proiectele locale, astfel erodam imaginea lui Falca”? Pare verosimil, dar si surprinzator in acelasi timp. Pentru ca Gheorghe Falca tocmai de asta a castigat: el a luptat pentru Arad in timp ce altii au stat de-o parte sau chiar au incercat sa ii blocheze proiectele.

Oricum, strategia USR pare in ceata. Este absolut plauzibila construirea unei aliante de dreapta, care sa il includa pe presedintele Iohannis, PNL, Ciolos, USR. Ce va face USR Arad? Mai mult, dupa locale este de asteptat ca majoritatile in forurile locale (CLM, CJA) sa fie negociate. Ce va face USR Arad? Alianta cu PSD? Sloganul acestui partid era la un moment dat „Acum ai cu cine!”. Chiar asa USR, ai cu cine?!

Privita logic si fara patima, atitudinea USR la Arad pare nu doar obtuza si patimasa, ci contrara principalelor obiective pe care le invoca. De urmarit evolutiile viitoare...

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro