Vazand alaltaieri seara la Cinema ARTA ultimul film al lui Filmul lui Radu Jude: „Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari”, mi-am amintit de cinismul neronian al lui Stalin, care obisnuia sa afirme ca, daca moartea unui om este o tragedie, moartea unui milion de oameni este o simpla data statistica. Adica, ”tatucul popoarelor sovietice” intuise ca, daca putem sa ne imaginam, sa empatizam cu suferinta mortii unui seaman de-al nostru, mintea omeneasca nu poate sa cuprinda, sa conceapa drama mortii unui milion de fiinte omenesti.

Si cam aceasta mi se pare si diferenta dintre ”Reconstituirea”, filmul de referinta al lui Lucian Pintilie si „Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari”, filmul ce va avea premiera maine in cinematografele din Romania si in care Radu Jude se ambitioneaza sa prezinte sub forma unei reconstituiri masacrul a 20.000 de evrei in data de 23 octombrie 1941, arsi de vii in mai multe magazii la ordinul maresalului Ion Antonescu de catre armata romana, ca represalii pentru faptul ca in urma cu o zi fusese aruncata in aer cladirea Statului Major al armatei romane din Odesa. Numai ca, daca in filmul lui Pintilie, te infioara ca spectator moartea nefericita a ghinionistului Vuica, obligat sa se supuna unei reconstituiri repetate pana la absurd de ”organele” statului comunist, ce voiau sa faca un film moralizator despre tineret, in filmul lui Jude senzatia este, scuzat sa-mi fie cuvantul fata de tragedia petrecuta la Odesa, de propaganda stangace a unei brigazi artistice de amatori.

Fara nici un fir epic cat de cat consistent si cu scene vadit improvizate direct pe platoul de filmare, cu un ghiveci postmodern de citate antisemite de la Eminescu si Slavici la dr. Nicolae Paulescu si altii, lungindu-se redundant pe durata a doua ore si trei sferturi, ca si creatie artistica filmul lui Jude nu poate fi salvat doar de interpretarea excelenta a Lui Alexandru Dabija, caci pentru actrita principala, timisoreanca Ioana Iacob, rolul mi s-a parut a fi fost o palarie mult prea mare. Cu toate scenele erotice,care nu-si au chiar nici o justificare estetica in economia filmului.

Am auzit ca  „Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari” este propunerea Romaniei pentru Premiile Oscar si mi-am amintit ca in urma cu vreo doi ani Radu Jude a ratat cu ”Aferim” (o capodopera!!!) Oscarul pentru cel mai bun film strain, fiind luat la mustata de filmul maghiar ”Fiul lui Saul”, un film ce trata tocmai tema Holocaustului.  Si, dintr-odata m-a fulgerat banuiala de nu cumva Radu Jude s-o fi gandit sa faca si el un astfel de film, mergand pe urmele ”Listei lui Schindler” (Steven Spielberg) si ale ”Pianistului” (Roman Polanski) si a-si adjudeca astfel ravnitul trofeu!?

In incheiere, iata marturia unui martor ocular despre masacrul de la Odesa:

„Au fost masati pana la refuz in patru magazii care au fost apoi nimicite pe rand, cu foc de mitraliere, pusca, stropite cu benzina si incendiate, cu exceptia ultimei magazii care a fost dinamitata. Vacarmul si scenele infioratoare ce au avut loc depasesc puterea de evocare: femei cu parul in flacari, oameni raniti si aprinsi de vii ieseau prin acoperisul sau sparturile magaziilor incendiate, cautand innebuniti o scapare. De jur imprejur insa ii tintea arma ostasilor care aveau ordinul de a nu scapa niciun civil. Grozavia sinistrului era asa de puternica incat tulburase adanc pe toti cei de fata, soldati si comandanti. Intr-o stare sufleteasca in care ratiunea era gonita si inabusita de instinct, oamenii confirmau misiunile primite, le executau febril sau se ascundeau, retragandu-se deoparte, dupa cum, probabil, era firea fiecaruia. Astfel unii soldati trageau incruntati, calm, altii se inchinau si trageau, iar arma le tremura in mana, altii trageau aiurea, altii chiar evitau sa traga. (...) Cei dinauntrul magaziilor, ingroziti de chinurile mortii, incercau sa evadeze sau se ridicau pe geamuri in mijlocul flacarilor, implorand sa fie impuscati. Cei mai multi dintre ofiterii ce erau la fata locului erau impresionati la lacrimi de ceea ce erau nevoiti sa faca si unii dintre ei abandonau pozitia, eschivandu-se sau chiar ascunzandu-se printre alti soldati fara misiune.”

Si iata si un citat din Nicolae Iorga, care, dupa cum bine se stie, nu era deloc un simpatizant al maresalului Ion Antonescu:

”Se aduna si cresc vazand cu ochii documentele si materialele, actele oficiale si declaratiile luate sub juramant. Inalti magistrati si bravi ofiteri care si-au riscat viata ca sa apere cu puterile lor retragerea si exodul romanilor au vazut cu ochii lor nenumarate acte de salbaticie, uciderea nevinovatilor, lovituri cu pietre si hiduieli. Toate aceste gesturi infame si criminale au fost comise de evreimea furioasa ale carei valuri de ura s-au dezlantuit ca sub o comanda nevazuta. De ce atata ura? Asa ni se rasplateste buna-vointa si toleranta noastra? Am acceptat acapararea si stapanirea iudaica multe decenii si evreimea se razbuna in ceasurile grele pe care le traim. Si de nicaieri o dezavuare, o rupere vehementa si publica de ispravile bandelor ucigase de sectanti sau sanguinari. Nebunia organizata impotriva noastra a cuprins targuri, orase si sate. Fratii nostri isi paraseau copii bolnavi, parintii batrani, averi agonisite cu truda(...) In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvant bun, macar de o farama de mila(…) Li-s-au servit gloante, au fost sfartecati cu topoarele(…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce aveau cu dansii, ca apoi sa fie supusi tratamentului hain si vandalic. Romanimea aceasta, de o bunatate prosteasca fata de musafiri si jecmanitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lauda pana ieri ca are sentimente calde si fratesti fata de neamul nostru in nenorocire”.

Iata cele doua poluri antigonice ale unei tragedii ametitoare care, deocamdata, nu si-a gasit inca regizorul!

Sursa: ARQ