O aradeanca de 19 ani a obtinut locul 4 la Miss International, in Japonia
13.11.2018 ⋅ 0 comentarii
O tanara de 19 ani din Arad, Bianca Tirsin, a adus o noua performanta la concursurile de frumusete, reusind sa se claseze pe locul 4 la Miss International, in Tokyo, unde a concurat cu alte 76 de concurente din intreaga lume. Este o erformanta istorica pentru Romania, Bianca reusind sa se claseze in top 5 doi ani consecutiv, la doua concursuri de Beauty Grand Slam, la numai 19 ani.
Bianca Tirsin a fost selectata de catre juriul Romanian InfoFashion Festival 2018, in cadrul evenimentului national anual, a doua oara consecutiv, pentru a reprezenta Romania la cea de-a 58-a editie a concursului Miss International, desfasurat in Japonia, in acest weekend.
Romanca a reusit sa se claseze pe locul 4 (3rd runner-up) la acest concurs, marele trofeul fiind castigat de reprezentanta din Venezuala, urmata de cele din Filipine si Africa de Sud.
Bianca nu este pentru prima data remarcata pe podiumurile de frumusete din lume, anul trecut ea reusind sa se claseze pe locul al treilea la un alt concurs din categoria „Beauty Grand Slam”, la cea de-a 9-a editie a Miss Supranational, care s-a desfasurat in Polonia.
„Am adunat amintiri minunate in cele trei saptamani petrecute in Japonia. In prima saptamana, am avut parte de o experienta minunata, am participat la o demonstratie de sensibilitate si rafinament – ceremonia traditionala de preparare si servire a ceaiului, arta care ne-a fost relevata tuturor celor 77 de concurente (…) Am reprezentat in Japonia nu numai Romania, ci toata generatia mea, toate persoanele, toate calitatile si locurile frumoase din Romania! Romania, te iubesc, mereu te voi reprezenta cu mandrie!”, a spus Bianca.
Aradeanca a mai precizat ca i-a placut mult un orasel japonez, Kaga, unde s-a simtit „ca acasa”.
„Kaga e un orasel ca Aradul, localitatea mea natala, unde am imbracat pentru prima data un costum de gheisa, am mancat inghetata preparata din legume locale, am testat izvoarele termale japoneze Hot Springs Onsen si am impartasit cu localnicii un cantec romanesc din zona Banatului, cantandu-le «Ana Chica Galbena»”, a mai spus ea.
In cadrul concursului, Bianca a purtat, la cele trei probe, un costum popular semnat de Flori de Ie, un costum de baie Piera Lingerie si o rochie de seara semnata de designerul Natalia Manza.
Ca urmare a clasarii pe locul 4 in Japonia, Bianca, alaturi de celelate clasate in Top 5, va mai participa inca o saptamana la activitati de protocol, precum primiri la oficialitati guvernamnetale si locale, la universite, la sponsori si alte activitati de promovare.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅