Continua lucrarile de amplasare a grupului statuar "Arad-1918"
20.11.2018 ⋅ 0 comentarii
Primaria Municipiului Arad a inceput amplasarea grupului statuar “Arad-1918”. Elementele metalice au fost aduse in cursul zilei de luni, 19 noiembrie 2018 pe platoul din fata fostului cinematograf Dacia.
Lucrarea de arta tridimensionala este compusa din 3 statuete metalice asezate pe o harta schematica a tarii. Fiecare statueta este incadrata intr-un dreptunghi din care se va decupa un contur de silueta umana. Se vor obtine astfel trei “porti” simbolice prin care se va putea trece, fiind la aceeasi cota cu trotuarul existent. Pe harta simbolica a Romaniei vor fi amplasate proiectoare exterioare incastrate in sol, in pozitia geografica a oraselor Arad, Alba Iulia, Bucuresti si Iasi. Proiectoare exterioare vor fi montate si in zona statuetelor astfel incat sa se obtina atat un iluminat ambiental de mare putere cat si unul subtil, de accentuare.
Zona unde va fi amplasat grupul statuar urmeaza sa fie amenajata: se vor reconfigura zonele verzi, vor fi amenajate alei pietonale, va fi amplasat mobilier urban, destinat stationarii. La finalul acestor lucrari zona va fi transformata intr-un spatiu adecvat contemplarii si relaxarii.
Administratia locala aradeana a decis realizarea acestui grup statuar in contextul in care in acest moment in Arad nu exista o lucrare de arta care sa exprime personalitatea si identitatea orasului Arad –capitala politica a Marii Uniri.
Grupul statuar “Arad-1918” urmeaza sa fie inaugurat in 30 noiembrie 2018.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅