Au inceput lucrarile de reabilitare a retelelor de canalizare pe Calea Aurel Vlaicu
05.12.2018 ⋅ 0 comentarii
In cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea si modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Arad”, al carui beneficiar este Operatorul Regional Compania de Apa Arad S. A., Aradul beneficiaza de noi lucrari de reabilitare ale retelelor de canalizare.
Lucrarile fac parte din contractul de lucrari CL3 –Reabilitare retea canalizare in Arad si facilitate de tratare namol cu var la Statia de Epurare Arad, semnat in data de 20.09.2018, la o valoare de 11.196.810,76 lei, avand ca termen de finalizare a lucrarilor data de 31.10.2019. Contractul de lucrari vizeaza doua mari artere: Bulevardul Revolutiei, tronson Podgoria – Piata Avram Iancu si Calea Aurel Vlaicu, tronson Piata Garii – Calea 6 Vanatori si tronson Piata UTA - Fat Frumos si se vor executa in mai multe etape.
Prima etapa de lucrari a fost demarata pe Calea Aurel Vlaicu, tronson cuprins intre Biserica Greco-catolica UTA si Strada Vasile Conta, zona de spatiu verde, si consta in introducerea de tuburi ceramice si realizarea racordurilor aferente. Lucrarea se desfasoara in conformitate cu Autorizatia de Construire Nr. 1226/13.11.2017, emisa de Primaria Municipiului Arad.
Pe aceasta cale, dorim sa va multumim pentru intelegere si sa ne cerem scuze pentru disconfortul creat!
Proiectul este cofinantat din Fondul de Coeziune, in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014 - 2020.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅