DGASPC reevalueaza dosarele a peste 200 de persoane adulte cu handicap
15.03.2019 ⋅ 0 comentarii
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Arad reevalueaza situatia familiala a tuturor beneficiarilor din sistemul rezidential de protectie a persoanelor adulte cu dizabilitati. Scopul acestui demers il reprezinta identificarea situatiilor in care este posibila reintegrarea beneficiarilor in familie, astfel incat persoanele cu dizabilitati internate in centre sa se poata intoarce acasa, in mijlocul familiilor, acolo unde situatia o permite.
„Pe de-o parte, sistemul de protectie genereaza si elaboreaza in centrele rezidentiale programe de integrare/reintegrare sociala pentru fiecare beneficiar, programe care cuprind activitati, servicii, terapii specifice, dar, pe de alta parte, stim cu totii ca pentru beneficiari, indiferent ca vorbim de copii sau adulti, la modul ideal, cel mai bine este sa se afle alaturi de familie, de apartinatori. Astfel, exista situatii cand factorii care au dus la institutionalizare si-au gasit rezolvarea, iar beneficiarul s-ar putea intoarce alaturi de cei dragi, in mediul familial. Acest lucru il urmarim prin demersul nostru care este in acord si cu Strategia judeteana in domeniul asistentei sociale pe componenta protectia, integrarea si incluziunea sociala a persoanelor adulte cu handicap”, a declarat Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.
Specialistii DGASPC Arad, in parteneriat cu asistentii sociali din primariile din judet, reevalueaza in aceasta perioada situatia familiala a peste 200 de beneficiari, persoane adulte cu handicap, institutionalizate in cele sapte centre din subordinea DGASPC Arad. In vederea reintegrarii in mediul sau familial, institutiile abilitate ale statului ofera servicii de informare si indrumare persoanei adulte cu handicap, familiei naturale sau apartinatorilor legali ai acesteia, pentru a preveni agravarea consecintelor situatiei de handicap a persoanei adulte, diminuarea acestor consecinte, prevenirea aparitiei si inlaturarea barierelor sociale actuale, prevenirea institutionalizarii, evitarea sau eliminarea diverselor forme de discriminare, precum si sporirea gradului de incluziune sociala.
Sursa: ARQ
Autor: Arq.ro ⋅