Local

"Mizantropul"- un nou proiect pe scena Teatrului Clasic "Ioan Slavici" Arad

12.06.2019 ⋅ 0 comentarii

 „Mizantropul” – text pe care critica de specialitate in considera  „cea mai rafinata opera a lui Moliere” si despre care Nicolae Steinhardt, nota, in 1945: „ (…) bucata aceasta, cea mai buna a lui Moliere, cea mai mare a marelui secol, cea mai adanca a teatrului francez, e si capodopera genului omenesc, tot ce s-a scris sau s-a creat mai extraordinar vreodata de cand omul scrie si gandeste, de la Thales din Millet pana in zilele noastre.”, prinde viata zilele acestea, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”. Spectacolul va vedea lumina rampei, in versiunea regizorala a lui Vlad Cristache si scenografia Andreei Tecla si a Madalinei Niculae.

„Noua montare semnata de regizorul Vlad Cristache este un bun prilej de reintalnire, pe aceeasi scena, in cadrul unui proiect inspirat si provocator a unor actori aradeni indragiti deopotriva de publicul de acasa dar, de ceva vreme, si de publicul din intreaga tara. In plus, proiectul aduce pe scena de la Arad si un nume pe care ne bucuram sa il avem in echipa noastra. Este vorba despre Michaela Prosan – actrita talentata atat pe scena, cat si in film. Multi dintre dumneavoastra o stiti deja din serialul „Fructul oprit”, difuzat de Antena 1” – spune Bogdan Costea, managerul TCISA

Distributia spectacolului „Mizantropul” ii cuprinde pe: Alex Margineanu, Andrei Elek, Ioan Peter, Michaela Prosan, Iulia Alexandra Dinu, Cecilia Lucanu-Donat, Stefan Statnic, Robert Pavicsits si Calin Stanciu. Premiera este programata in 5 iulie, de la ora 19.00, pe scena mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.

Sursa: ARQ

Autor: Arq.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro