Local

Ăștia ar trebui închiși și aruncată cheia: un tâlhar eliberat din pușcărie a încercat să violeze o femeie de 80 de ani

24.09.2019 ⋅ 0 comentarii

Efectele clemenței interesate de care au dat dovadă acoliții lui Dragnea produc efecte din ce în ce mai vizibile. Astăzi, un tâlhar proaspăt eliberat din pușcărie a fost prins de polițiștii locali pentru că a încercat să violeze o femeie de 80 de ani.

„Un individ recent eliberat din Penitenciarul Arad, unde fusese încarcerat pentru tâlhărie, a fost încătușat de polițiștii locali cu atribuții de liniște publică luni, 23 septembrie 2019, după ce, în jurul orei 17.00, a fost  semnalat ca autor al unei tentative de viol în desfășurare asupra unei octogenare, pe bulevardul Vasile Milea din municipiu. Alerta a fost dată de un polițist local, aflat în afara orelor de program, aflat în zonă la momentul incidentului. Până la sosirea colegilor acestuia, L.R., originar din Hunedoara, în vârstă de 53 de ani, a fost reținut de cetățenii care treceau pe stradă la acea oră. Bărbatul se afla în atenția polițiștilor locali pentru o comiterea unui șir de încălcări ale HCLM 162/2006 pentru care a fost sancționat contravențional și fusese atent monitorizat inclusiv  pe durata derulării evenimentelor ocazionate de ediția din acest an a  Zilelor Aradului. Pentru continuarea cercetărilor, L.R. a fost predat, pe bază de proces-verbal, Poliției Naționale”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale.

În încheiere nu putem decât să spunem că indivizi de această teapă nu merită decât să fie aruncați în pușcărie și să fie aruncată cheia, pentru că locul lor nu este în societate.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro