Conducerea ULALA avertizează: „Atenție la instalațiile de încălzire!”
25.09.2019 ⋅ 0 comentarii
Având în vedere că sezonul rece bate la ușă, reprezentanții Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad îi sfătuiesc pe consumatorii casnici de energie termică în sistem centralizat să efectueze verificări ale instalațiilor de încălzire interioare, atât din apartamente cât și din părțile comune ale condominiilor, pentru a evita eventuale avarii în momentul livrării energiei termice pentru încălzire.„Verificarea instalațiilor de încălzire este necesara mai ales dacă proprietarii din condominii au executat lucrări de întreținere sau modificări la corpurile de încălzire din apartament. Începând din 1 octombrie 2019, dacă între orele 18:00 și 6:00 se vor înregistra temperaturi sub 10 grade Celsius timp de trei zile consecutiv, se va începe furnizarea energie termice pentru încălzire, conform HCLM nr. 223/2008”, susține Dorina Lupșe, președintele ULALA. Aceasta susține că an de an există probleme în asociații, din cauza unor locatari care „uită” că și-au demontat caloriferele sau din cauza instalațiilor învechite care cedează. „Anul trecut am avut o situație când un locatar de la etajul al IV-lea a inundat tot blocul, până la parter, din cauză că și-a demontat caloriferele. Ar fi bine ca proprietarii să mai fie anunțați că se dă drumul la căldură și de comitetele de bloc, pentru că au fost multe cazuri când oamenii ne-au spus că nu au știut”, a ținut să precizeze Dorina Lupșe.
Sursa: ARQ