Local

Ce lucrări s-au făcut pe drumurile naționale din județ și cât au costat

03.10.2019 ⋅ 0 comentarii

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, prin Secția de Drumuri Naționale Arad, a realizat, până la această dată, în cadrul planului de întreținere periodică pe anul 2019, lucrări de reparații la partea carosabilă pe o lungime de peste 50 de kilometri, în valoare de peste 12 milioane de lei. De asemenea, au fost realizate reparații izolate la partea carosabilă, pe DN 7 și Autostrada A1, pe o suprafață de peste 54.000 m2, în valoare de peste două milioane de lei.

„Pe DN 7, între localitățile Săvârșin și Păuliș, dar și în apropiere de Nădlac, au fost așternute covoare asfaltice în lungime totală de 25,11 km, lucrări în valoare 6.683.101,60 lei fără TVA.

Pe DN 69, între Sânandrei și Municipiul Arad au fost așternute straturi bituminoase foarte subțiri în lungime de 26,873 km, lucrare în valoare de 4.293.350,65 lei fără TVA.

Pe Autostrada A1,tronsonul Remetea Mare – Nădlac, au fost realizate lucrări de reparații cu mixtură asfaltică pe o suprafață de 18.000 m2 și a fost înlăturat nisipul și pietrișul de pe zona mediană pe o suprafață de 120.000 m2 , lucrări în valoare de 700.620,00 lei fără TVA”, se arată într-un comunicat de presă al DRDP Timișoara.

Potrivit sursei citate, au fost executate lucrări de estetică rutieră, pe o suprafață de peste 1,7 milioane de metri pătrați pe (A1, DN 7, DN 7B, DN 79,DN 79A), în valoare totală de 449.485,00 lei fără TVA.

„DRDP Timișoara pregătește alte două lucrări pe raza Județului Arad. Prima lucrare presupune așternerea unui covor asfaltic în lungime de 2,75 km pe DN 79A între localitățile Chereluș și Sintea Mare, în valoare de 515.119,22 lei fără TVA. Cea de-a doua lucrare vizează așternerea unui covor asfaltic în lungime de 4,6 km, pe DN 7, pe raza localității Vladimirescu, în valoare de 1.228.571,49 lei fără TVA. […] DRDP Timișoara are în administrare, pe raza Județului Arad 402,307 km de drumuri naționale și 64,182 km de autostrăzi”, se mai arată în comunicat.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro