Local

La „Retro parada toamnei 2019” la Arad au fost expuse 60 de vehicule istorice

15.10.2019 ⋅ 0 comentarii

Sâmbătă, 12 octombrie, la Arad, în Piața Avram Iancu a avut loc Retro Parada de toamnă a vehiculelor istorice. Exact 60 de vehicule istorice au fost expuse, fiind cel mai mare număr de vehicule prezente la acest eveniment, printre care câteva motociclete și două tractoare foarte frumos restaurate au fost expuse pe platoul din parc, unele fabricate în perioada interbelică, cum au fost cele două mașini marca ,,Aero” fabricate în 1932 și 1935. 

Ca o noutate, printre mașinile istorice și-a făcut prezența și un camion militar DAC 444 fabricat la Brașov în anul 1982. Desigur că au fost expuse și alte vehicule militare, printre care două M-461 (proprietar Felix Crăciun și Daniel Costea) și un GAZ 69 A (proprietar Waldemar Steimer), frumos recondiționate. Două mașini militare marca TV, dintre care o autostație de transmisiuni complet echipată, au făcut deliciul copiilor și a celor cunoscători, precum și o remorcă militară monoax de tip bucătărie de campanie. Au fost prezente atât mașini europene foarte  bine reprezentate de mărcile WV și Mercedes, printre care și un Mercedes 280 SE (proprietar Florian Foltuț din Arad), cât și mașini Americane printre care un  Corvette Stingray (proprietar pilot de raliu Ramona Rusu), însă atenția tuturor a fost atrasă de o POBEDA (albă) rusească  (proprietar Nicolae Crețu), fabricată în anul 1956, prezentă pentru prima dată la eveniment. Tot la marca WV am remarcat prezența trainicului WV Transporter (DOKA) (proprietar Silviu Mihăilă pompier voluntar în cadru SVSU Curtici).  Tot pentru prima dată a fost expus și un tractor Universal  650 fabricat  la Brașov în anii 60 și exportat în D.D.R.  a fost repatriat și foarte frumos recondiționat de un pasionat din Arad.

Parada s-a desfășurat de la ora 10.00  pînă la ora 13.00, după care vehiculele istorice au luat drumul spre Frumușeni în sunet de claxoane și  în coloană, unde toți cei care au dorit să socializeze în jurul vehiculelor și a unui cazan cu fasole au putut să o facă. Următoarea paradă va avea loc la primăvară, când vor fi prezente și alte vehicule care acum sânt în procesul de restaurare.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro