Finala Campionatului Național de Dragracing va avea loc pe Aeroportul Arad
23.10.2019 ⋅ 0 comentarii
În weekendul 26-27 oct 2019 va avea loc la Arad, pe Aeroportul Internațional Arad, Finala primului Campionat Național de Dragracing din istoria României, disciplina în motorsport din acest an prin Federația Română de Automobilism Sportiv.
Bătălia va fi spectaculoasă. Cursa are și participare internațională, piloți cu mașini extrem de modificate din Ungaria, Bulgaria, Moldova, Bosnia, Serbia și Croația dorind să ia startul la această etapă și să își măsoare mașinile pe cei 402 m în linie dreaptă. Românii se pregătesc și ei în garaje și service-uri urmând să țină piept concurenței și să lupte pentru supremație la clasele la care se înscriu. Mașini de peste 1500 cai putere din România, dar și din străinătate vă vor face pielea de găină pe pista de la Arad! La eveniment va fi și o zonă de expoziție auto.
Programul evenimentului este:
Sambata începând cu ora 10:00 până în jurul orelor 18:00
Duminică de la ora 9:00 până în jurul orelor 17:00, finalele începând în jur de ora 13