Local

Acțiunea „Curățenie și povești la Maria Radna” un succes pentru Asociația Turism Alternativ

29.10.2019 ⋅ 0 comentarii

Acțiunea de curățare a podului Basilicii Maria Radna de sâmbătă 26 octombrie a fost un real succes pentru Asociația Turism Alternativ.

Totul a pornit de la Paul Ionescu, cursant al Școlii de Turism Alternativ, care a vizitat podul mănăstirii cu ceva timp în urmă și a văzut mizeria lasată în urmă de muncitori. Ne-a povestit de situație iar noi nu am stat mult pe gânduri și am organizat un  eveniment pe Facebook alături de ghizii de la Arad Free Tours și de cursanții de la Școala de Turism Alternativ. Au venit și câțiva voluntari de la Liga Studenților Universității „Aurel Vlaicu” dar și oameni cu spirit civic care au vazut evenimentul pe rețelele de socializare și în presă. Am avut un grup chiar și de la Timișoara. Ne-am strâns peste 30 de persoane. Dotați cu mănuși de protecție, saci, mături și lopeți la final am umplut un număr considerabili de saci cu deșeuri. Ca sa putem coborî toate astea de la înălțimea de aproape 3 etaje, a trebuit întai să le strangem, ordonăm, iar după am făcut un „lanț uman” și am dat  din mână in mână pana jos in curtea interioara toate materialele strânse. 

„Ne bucurăm și le mulțumim tuturor celor care și-au rupt câteva ore din timpul liber și au venit să dea o mână de ajutor la acțiunea de curățare a podului bisericii de la Basilica Maria Radna. Ați făcut o treabă minunată! Am avut parte și de o primire călduroasă din partea preotului paroh Andreas Reinholz și a preotului Ioan Cădărean, custodele Muzeului Maria Radna, cărora le promitem că vom reveni cu proxima ocazie. Ne bucurăm că încă mai există spirit civic și oamenii care vor să se implice în viața comunității. ” declară Mario  Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ.

Pe lângă curăţenia din podul mănăstirii, participanţii au putut lua parte la un tur al întregului complex de la Basilica Maria Radna și un tur al oraşului Lipova organizat cu sprijinul ghizilor de turism din cadrul proiectului Arad Free Tours, au socializat și s-au simțit bine.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro