Local

Gheorghe Schwartz a devenit „Ambasador al Culturii Arădene”

30.10.2019 ⋅ 0 comentarii

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, l-a numit astăzi „Ambasador al Culturii Arădene” pe scriitorul Gheorghe Schwartz. Evenimentul a fost organizat la sala festivă a Consiliului Județean Arad, în prezența unei numeroase asistențe. 

„De la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean, una dintre prioritățile mele a fost recunoașterea valorilor Aradului. Am avut inițiativa acordării titlului onorific de Ambasador al Culturii Arădene unor importante personalități, care prin activitatea lor și-au pus amprenta asupra societății locale și au promovat buna imagine a Aradului la nivel național sau internațional. Este pentru a doua oară când acordăm această distincție. Suntem selectivi, pentru că valoarea unui astfel de titlu este sporită de faptul că nu îl transformăm într-o distincție de masă. Prima personalitate distinsă a fost istoricul local și gazetarul Peter Puskel, la 50 de ani de activitate jurnalistică neîntreruptă, autor a peste 15 volume de istorie locală. În perioada următoare, vom organiza o festivitate și pentru interpretul Petrică Pașca, culegător de folclor din zona Aradului. Acum, avem onoarea să îl sărbătorim pe distinsul Gheorghe Schwartz, fondator de școală în Arad, primul decan al Facultății de Științe Umaniste și Sociale de la Universitatea «Aurel Vlaicu», și despre care în mediile culturale se afirmă că este cel mai valoros prozator român contemporan, câștigător, de mai multe ori, a Premiului Național pentru Proză. Publicist, diplomat, activist civic, Gheorghe Schwartz a fost alegerea noastră firească. Gestul pe care îl facem astăzi este simbolic, dar necesar. Este o recunoaștere și un semn de prețuire față de un arădean care, în domeniul său, este cel mai bun în țară și care a contribuit, prin toată activitatea sa, la promovarea imaginii județului nostru. Pentru că atunci când te gândești la Gheorghe Schwartz îl asociezi cu orașul de pe Mureș, cu «laboratorul» său de creație, cu străzile și oamenii care l-au inspirat. Avem această onoare și mândrie că suntem contemporanii lui Gheorghe Schwartz. Așa cum se întâmplă de regulă, percepem uneori incorect de deformat dimensiunea reală a personalităților de lângă noi, le acordăm mai puțină importanță și mai puțină atenție decât ar merita. Încerc astăzi, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, să aduc un semn de respect domnului Gheorghe Schwartz și să îl rog să rămână în continuare activ, critic și creativ, să ne încânte deopotrivă cu lucrări de anvergură, cum este revoluționarul ciclu al Celor 100, sau cu gânduri de sâmbătă, pe Facebook, adaptate unei lumi în viteză”, a declarat Iustin Cionca.

Au mai luat cuvântul prof. univ. dr. Ramona Lile, retorul Universității „Aurel Vlaicu”, consilierul județean Petru Pădurean, medicul Emil Vancu, directorul Bibliotecii A. D. Xenopol, dr. Doru Sinaci, poetul Ioan Matiuț. Evenimentul a fost moderat de directorul executiv al Direcției Comunicare și Strategii a Consiliului Județean Arad, dr. Andrei Ando.

Sărbătoritul, Gheorghe Schwartz, vizibil emoționat, a vorbit despre așezarea valorilor în societatea românească, despre modestie, intelect, cultură, subliniind aportul Consiliului Județean Arad în încurajarea și susținerea fenomenului cultural.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro