Local Stire

”Siguranţa persoanei şi construirea capitalului social”, conferinţă cu participare internaţională la CJA

11.11.2019 ⋅ 0 comentarii

Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad a organizat în data de 8 noiembrie 2019, în intervalul orar 10.00 - 17.00, conferinţa cu participare internaţională „Siguranţa persoanei şi construirea capitalului social”. Lucrările conferinţei au avut loc în Sala „Vasile Goldiş” a Consiliului Judeţean Arad.  

Conferinţa a fost deschisă de domnul Sergiu BÎLCEA, Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad care a urat bun venit participanţilor, cadre didactice, cercetători, doctoranzi din comunităţile educaţionale: Arad, Bucureşti, Braşov, Constanţa, Cluj, Debrecen, Miskolc, Oradea, Tîrgu-Lăpuş. După prezentarea oraşului Arad pe care l-a evidenţiat ca fiind poarta de intrare a României, a vorbit despre momentul conferinţei privind spre viitor, a subliniat importanţa  modului în care alegem să construim capitalul social şi a explicat 3 piloni pe care s-ar putea construi capitalul social ridicat. În acest context, domnul Sergiu BÎLCEA a făcut referire la valori, proiecte, încredere, apreciind că: „România europeană de astăzi nu poate să ţină pasul cu Europa decât prin proiecte -  proiectele personale, dar şi proiectele comunităţii”.

Prezidiul pentru plenul conferinţei a fost format din: dl Sergiu BÎLCEA, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad; prof.univ.dr. Ovidiu PREDESCU, secretar general al Academiei de Ştiinţe Juridice din Romania, directorul publicaţiilor DREPTUL, vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România, consilier al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cercetător ştiinţific de onoare al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române; prof.univ.dr. habil. Elena-Ana IANCU, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Agora din Municipiul Oradea, membru în Şcoala Doctorală de Drept din Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza; prof.univ.dr. habil. Constantin DUVAC, preşedintele Asociaţiei Române de Ştiinţe Penale şi prodecan al Facultăţii de  Drept, Universitatea „Română - Americană”, Bucureşti; ec. Ioana ENGHELHARDT, directorul interimar al Centrului Cultural Judeţean Arad.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro