Local

Ceremonii militare și religioase organizate cu prilejul Zilei Naționale

28.11.2019 ⋅ 0 comentarii

Ziua Națională a României va fi marcată în Municipiul Arad printr-o serie de ceremonii militare și religioase ce se vor desfășura în locuri de mare însemnătate pentru istoricul evenimentelor petrecute acum 101 ani, urmând să fie evocate marile personalități arădene care au avut o contribuție extraordinară în realizarea marelui ideal național al unirii tuturor provinciilor românești. 

Astfel, în organizarea Instituției Prefectului – Județul Arad și a Garnizoanei Arad împreună cu Batalionul 191 de Infanterie „Colonel Radu Golescu”, cu sprijinul Arhiepiscopiei Aradului și structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne,  duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, va avea loc o ceremonie militar-religioasă la Crucea Martirilor din Parcul Mihai Eminescu. Se va prezenta Onorul persoanei oficiale, se va intona imnul național, iar după oficierea unui ceremonial religios în memoria eroilor care s-au sacrificat pentru idealul unirii, vor fi depuse coroane de flori la monument.
De la ora 9.00 se va desfășura o ceremonie militară în fața Palatului Administrativ care va cuprinde prezentarea Onorului, intonarea imnului național, citirea mesajului prim-ministrului României cu ocazia Zilei Naționale a României, iar în final defilarea efectivelor și a tehnicii de luptă și intervenție aparținând Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică.
Începând cu ora 10.30, corifeii arădeni ai Marii Uniri vor fi comemorați în cadrul unei ceremonii ce se va desfășura în cimitirul Eternitatea. La finalul ceremoniei, după serviciul religios, se vor depune coroane de flori la monumentele celor trei corifei care-și dorm somnul de veci în cimitirul Eternitatea: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și dr. Ioan Suciu.
Ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Naționale a României se vor încheia la ora 18.00, tot în fața Palatului Administrativ, prin retragerea cu torțe a militarilor Batalionului 191 de Infanterie „Colonel Radu Golescu” spre Cetatea Aradului pe traseul Bulevardul Revoluției – Piața Avram Iancu – Podul Decebal.

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro