Stire

Ziua de 6 decembrie nu este doar despre bucurie. Experimentul Pitești începea, în urmă cu 70 de ani, chiar în ziua Sfântului Nicolae.

08.12.2019 ⋅ 0 comentarii

”Problema de căpetenie este de a învinge amnezia. Trebuie ca totul să se plătească, altfel nu există viitor (...). Pierderea adevăratei memorii echivalează cu a pierde simțul realului. Trecutul nu poate fi falsificat”, cuvinte care m-au întâmpinat, cu mai bine de 20 de ani în urmă, la deschiderea unei cărți ce mi-a fost dăruită. Mică, subțire, cu o copertă deloc atrăgătoare și cu un titlu care nu mă ducea cu gândul la nimic. ”Fenomenul Pitești”, Virgil Iernuca, Humanitas-1990. 

Ce puteai cunoaște despre un astfel de Fenomen la doar 16 ani, dintre care 11 trăiți și hrăniți din cărțile de istorie măsluite ale comunisului? Nimic. Nici chiar cuvântul ”fenomen” nu cred să mă fi dus atunci cu gândul la altceva decât la vreun fenomen meteorologic. Cum am spus, deloc atrăgătoare, chiar am uitat-o o vreme pe o noptieră. Dar, i-a venit ziua. Îmi amintesc perfect tăvălugul de emoție, supărare, furie, revoltă: oamenii puteau face altor oameni așa ceva? Cum filmele de groază n-au fost niciodată în preferințele mele, îmi încolțise chiar dorința de a crede că citisem o ficțiune, că așa ceva NU poate fi adevărat! 

Timpul avea să îmi descopere cu mult mai multe decât cartea aia total neatrăgătoare prin coperțile ei...

6 decembrie nu este doar despre bucurie și daruri

Câți dintre noi, gândindu-ne la ziua de 6 decembrie, o asociem cu altceva decât cu toată bucuria și magia coborâtă din sărbătoarea Sfântului Nicolae? Este primul gând, prima reacție, prima asociere. 

Dar, această zi nu este doar despre bucurie ci este și despre memorie. ”Problema de căpetenie este de a învinge amnezia”, nu? 

În urmă cu 70 de ani, comunismul, cu fața-i hidoasă, avea să înlocuiască bucuria cu tortura. La Închisoarea Pitești, acea ”insulă a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciară comunistă”, începea ceea ce astăzi ne este cunoscut ca ”Experimentul Pitești – reeducarea prin tortură”

Tortura? Bătaia cu diverse obiecte, agăţarea de greutăţi mari de spatele "banditului" timp de 5-6 ore, statul cu ochii fixaţi pe un bec aprins, smulgerea părului, strivirea degetelor de la mâini şi de la picioare, aplicarea picăturii chinezeşti, obligarea de a consuma mâncăruri deosebit de sărate urmate de suprimarea apei, arderea tălpilor, bătaia peste fluierele picioarelor, asistarea la torturile în colectiv, bătaia cu capul de ciment, statul în picioare toată noaptea cu faţa la zid, mâncatul în patru labe direct din gamelă, fără lingură, atârnarea cu capul în closet, obligarea facerii necesităţilor în gamelele în care primeau mâncarea... și sunt doar o parte.

Șansa tinerilor de astăzi

Pentru mine, în urmă cu 26 de ani, șansa s-a numit ”Fenomenul Pitești” –Virgil Iernuca. O carte care m-a răvășit suficient de mult cât să vreau să știu, să aflu, să descopăr Pericolul de care tocmai ne scăpase Revoluția din 1989. 

Astăzi, la 30 de ani de la Revoluție și la 70 de la începutul torturii de la Pitești, toți, dar în special tânăra generație, avem o șansă uriașă de a ”tulbura apele” neștiinței suficient de mult cât să dăm sens zilei de mâine care ”nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie” (cei care ați mai răsfoit articolele mele știți că aceste cuvinte ale Regelui Mihai îmi sunt definitorii în tot ceea ce fac și nu o să preget vreodată a le repeta, chiar cu riscul de a plictisi sau enerva). 

Șansa? Filmul regizorului Toma Enache ”ÎNTRE CHIN ȘI AMIN”. Un film cu putere multă, despre care puteți citi AICI, dar de văzut/simțit musai a merge în cinematografe, pentru ca mai apoi, trasformându-vă în martori, să vă faceți părtași memoriei care să aducă vindecarea. 

Și de ce nu, să semnați APELUL internațional pentru condamnarea comunismului, lansat și în România în cadrul Galei Corneliu Coposu. 

Nu, 6 decembrie nu este doar despre bucurie ci este și despre memorie.


SURSA: GLASUL CETATII